Ministra Justiției, Alina Gorghiu, a revocat-o joi din funcție pe șefa ONRC, Valentina Burdescu, din cauza problemelor de la instituție. Mii de firme au fost blocate de noul sistem informatic, care a costat 40 de milioane de euro, iar întregul mediu de afaceri a reclamat imposibilitatea de a opera modificări.
Anterior, ministra Justiției declara pentru Economedia că, dacă problemele cu noul portal informatic al Registrului Comerțului (ONRC), aflat în subordinea ministerului, nu vor fi remediate, va cere premierului schimbarea din funcție a directorului ONRC.
Comunicatul integral:
Oficiul Național al Registrului Comerțului, instituție subordonată Ministerului Justiției, este preocupat constant de îmbunătățirea colaborării cu mediul de afaceri și profesioniștii.
Procesul de digitalizare a serviciilor oferite de O.N.R.C. înseamnă: creșterea gradului de utilizare a serviciilor de e-guvernare, modernizarea și eficientizarea activităților și fluxurilor interne instituționale ale O.N.R.C.
În aceste săptămâni, ministra Justiției a solicitat conducerii instituției să aibă o comunicare constantă și transparentă cu mediul de afaceri, cu profesioniștii și cu reprezentanții celorlalte instituții pentru a soluționa cât mai rapid deficiențele generate de implementarea noului sistem informatic.
În plus, ministra Justiției a solicitat conducerii O.N.R.C. să fie organizate ședințe săptămânale cu directorii oficiilor teritoriale. O astfel de ședință a avut loc marți, 10 septembrie a.c.. În cadrul acesteia, au fost identificate soluții pentru depășirea acestei perioade tranzitorii. Ministra Justiției i-a asigurat pe directorii oficiilor teritoriale de tot sprijinul pentru soluționarea problemelor întâmpinate, în limita atribuțiilor Ministerului Justiției.
De asemenea, Ministerul Justiției a inițiat o Ordonanță de Urgență, adoptată în ședința de Guvern de miercuri, 11 septembrie a.c.. Prin aceasta, va fi alocat un număr mai mare de personal în soluționarea dosarelor înregistrate la O.N.R.C.. Prima măsură propusă prin OUG este reîncadrarea consilierilor juridici pe funcții de registratori printr-o procedură internă, având în vedere că există 46 de posturi de registratori vacante la nivelul O.N.R.C. și al oficiilor din țară. Cea de-a doua măsură propune exercitarea de către personalul cu funcție de conducere a atribuțiilor de registrator.
Totodată, ministra Justiției, Alina Gorghiu, a dispus Corpului de Control al ministrului efectuarea unui control la O.N.R.C, începând cu data de 19.08.2024. Acest demers a fost efectuat în contextul discuțiilor din spațiul public privind anumite sincope în funcționarea noului sistem informatic al O.N.R.C..
Raportul Corpului de Control a constatat existența unui management defectuos la nivelul conducerii O.N.R.C.. Mai exact, decizia punerii în producție a noului sistem la data de 26 iulie 2024, precum și suspendarea activității O.N.R.C. și a oficiilor teritoriale în perioada 16-25 iulie au fost adoptate în mod exclusiv de către directorul general/managerul de proiect Valentina Burdescu, fără consultarea personalului din cadrul O.N.R.C. și din cadrul oficiilor teritoriale. Precizăm că directorul general al O.N.R.C. a fost desemnat manager de proiect pentru proiectul privind noul sistem al O.N.R.C. în data de 29 octombrie 2018.
Concluziile raportului Corpului de control arată că deciziile cu privire la modul și momentul implementării noului sistem informatic, precum și testarea insuficientă a aplicației informatice au generat disfuncționalități în activitatea instituției.
În ceea ce privește comunicarea conducerii ONRC cu mediul de afaceri și cetățenii, aceasta a fost profund deficitară.
Având în vedere concluziile raportului Corpului de Control, ministra Justiției a dispus, astăzi, 12.09.2024, revocarea directorului general al O.N.R.C., Valentina Burdescu. Totodată, ministra Justiției a dispus numirea doamnei Luiza Mardare în funcția de director general al O.N.R.C.. Este o persoană cu experiența unei funcții de conducere, fiind director al ORCT Constanța, familiarizată cu noul sistem implementat. Are o viziune amplă asupra organizării interne a instituției.
Ministerul Justiției respectă mediul de afaceri și profesioniștii din domeniu. Căutăm cele mai bune soluții pentru a depăși cât mai repede inconvenientele întâmpinate în această perioadă. Suntem convinși că sincopele sesizate în implementarea noului sistem informatic își vor găsi cât mai rapid o soluționare.
Context. Amintim că Registrul Comerțului are, începând cu 1 august, un nou portal, o platformă care ar trebui să permită inclusiv înființarea unei firme în doar 24 de ore. Investiția a costat în total 187 de milioane de lei (39 milioane de euro). La data lansării oficiale, premierul Marcel Ciolacu a lăudat noua platformă.
Asta deși portalul nu era accesibil nici măcar pentru bănci, pentru a verifica actualizarea datelor unei firme aflate într-un proces de creditare sau care avea nevoie de un nou card. Iar în timpul testării și securizării platformei, breșele de securitate au fost atât de mari încât nu doar CNP-urile erau vizibile, ci și contractele de închiriere ale firmelor.
Inclusiv angajații ONRC susțin că au ajuns să lucreze ore suplimentare pentru că platforma nu este operabilă.
Una dintre firmele care l-au dezvoltat susține că problemele s-au datorat complexității proiectului, faptului că au apărut situații atipice la utilizarea în masă, că s-au acumulat solicitări din perioada în care serviciile ONRC nu au funcționat și că problemele sunt în curs de rezolvare. Altă firmă susține că s-a lucrat după proiectul Registrului Comerțului. (Detalii, AICI)
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a declarat pentru Economedia că, dacă problemele cu noul portal informatic al Registrului Comerțului (ONRC), aflat în subordinea ministerului, nu vor fi remediate, va cere premierului schimbarea din funcție a directorului ONRC. Ulterior, ministrul a trimis Corpul de Control la ONRC.
Registrul Comerțului a transmis la solicitarea Economedia că a achitat integral sumele din contractele pentru noul portal online, ce însumează 40 de milioane de euro, deși platforma funcționează prost și a creat probleme majore pentru mediul de afaceri. (Detalii, AICI)
Directorul general al ONRC și-a chemat angajații din minivacanța de Sf Mărie Mare pentru a rezolva fizic solicitările primite pe noua platformă digitală. (Detalii, AICI)
Patru moduri în care activitatea firmelor este îngreunată
Un antreprenor ne-a listat patru moduri în care activitatea firmelor este îngreunată de nefuncționarea noului portal, ceea ce aduce costuri în plus pentru companii.
Cazul 1. Un antreprenor vrea să își deschidă un restaurant zilele acestea. El a încheiat un contract pe baza rezervării de denumire și a început să plătească chirie, la sfârșitul lunii iulie. Până acum, au curs două săptămâni de chirie, iar el nu a putut face nimic: nu a putut să își facă casă de marcat să fiscalizeze, plătește chirie, nu își poate angaja cheltuieli cu amenajarea, pentru că ele trebuie deduse pe firmă iar el nu are firmă. Astfel, antreprenorul stă pe loc în timp ce curg cheltuieli cu chiria și altele, nu încasează, deci pierde bani în fiecare zi. „El avea un plan de business care s-a dus de râpă”, spune antreprenorul.
Cazul 2. Un antreprenor vrea să închidă un punct de lucru pentru că e obligat prin contract, pentru că acolo urmează să vină altcineva. El nu poate aduce această dovadă, tocmai pentru că, deși a înregistrat dosarul, el nu este încă soluționat. Drept urmare, următorul antreprenor nu poate să deschidă punct de lucru pentru altă companie.
Cazul 3. Un antreprenor trebuie să își deschidă un cont la bancă. Banca cere extras de registru de beneficiar real, dar nu poate fi accesat pe portal în acest moment.
Cazul 4. Cineva vrea să coopteze un asociat care vine cu bani mulți pentru a dezvolta afacerea. Totul stă pe loc, pentru că acest lucru se face tot prin portalul nefuncțional al ONRC.
Detalii AICI.
Sondaj Economedia – Sute de probleme cu portalul ONRC reclamate de cititori
Blocaje, timp îndelungat pentru rezolvarea cererilor, interfață greoaie, proceduri complicate și facilități lipsă – sunt doar câteva dintre aspectele pe care le reclamă antreprenorii și consultanții care au accesat în ultima vreme portalul Registrului Comerțului. Unii spun că nu funcționează deloc și mulți sunt de părere că vechiul portal, cu toate lipsurile sale, era superior. Printr-un sondaj postat pe site-ul nostru, Economedia a dorit să afle dacă, la aproape o lună de la lansare, noul portal al Registrului Comerțului funcționează pentru antreprenori. Vă prezentăm câteva dintre multiplele probleme pe care le-au întâmpinat utilizatorii.
Dintre cele 71 de persoane care au răspuns până în cursul dimineții de vineri la întrebarea Economedia, aproape jumătate (47,9%) spun că noul sistem nu funcționează și doar 12,7% au răspuns cu “da”. Alți 31% spun că funcționează cu erori, iar restul reclamă intermitențe.
Am primit, de asemenea, zeci de răspunsuri în care utilizatorii reclamă o serie de impedimente. Detalii, AICI.
Nefuncționarea portalului a blocat circa 25 de milioane de euro în economie
Blocajele și nefuncționarea noului portal al Registrului Comerțului fac ca aproximativ 25 de milioane de euro să fie blocați în economie, arată un calcul pe baza datelor oficiale făcut pentru Economedia de Marius Stanciu, Partner al societății de avocatură Buju Stanciu & Asociații.
În contextul nefuncționării propice a noului portal ONRC, mediul de business și cel juridic se confruntă cu perturbări ale activității zilnice. Antreprenorii nu pot efectua modificări în societățile lor, ceea ce ține pe loc investițiile autohtone și blochează fluxul celor străine, spune acesta.
Detalii, AICI.
Măsuri în ajutorul angajaților, în Guvern
Ministerul Justiției susține că angajații de la Registrul Comerțului (ONRC) au fost nevoiți să „execute manual” cererile antreprenorilor, după lansarea noului portal informatic, care a costat 40 de milioane de euro, dar nu a funcționat – și încă are probleme majore și la această dată, la mai mult de o lună de la lansare.
În acest sens, Guvernul a adoptat în ședința de miercuri un proiect prin care propune reîncadrarea unei categorii de personal din ONRC într-o altă categorie, pentru a suplimenta numărul de angajați care să se ocupe de cererile încă restante.