ANAF a identificat venituri de peste 171 milioane euro rezultate în urma tranzacţiilor cu criptomonede/ ANAF a efectuat controale și la curieri

criptomoneda Sursă foto: Pexels

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a identificat venituri de peste 171 milioane euro rezultate în urma tranzacţiilor cu criptomonede, obţinute de către aproximativ 100 entităţi, atât persoane fizice cât şi juridice, a anunţat vineri, preşedintele instituţiei, Lucian Ovidiu Heiuş, citat de Agerpres.

„Ştiţi că de fapt şi tranzacţionarea acestor criptomonede este ca orice tranzacţie. Hai să o asimilăm cu o tranzacţie bursieră cumva. Se cumpără şi se vând şi poţi să ai un profit din diferenţa de preţ pe care o ai de la cumpărare şi la vânzare. Acesta este un venit pe care cel care desfăşoară acest gen de activitate, fie că este persoană fizică fie că este persoană juridică, ar trebui să şi-l declare şi să fie impozitat. La început fiind o activitate nouă ştiţi că a există această tendinţă sau tentaţie, au spus “domnule, nu mă prinde nimeni pe mine că eu am criptomonede, le vând, le tranzacţionez, sunt nişte platforme mai deosebite”. Ştiţi că există undeva la cinci platforme pe care se fac aceste tranzacţii. Ei, vedeţi, nu există lucru care să nu fie identificat şi să nu trebuie să fie plătit. Şi această activitate o continuăm. Este într-adevăr la început. Se face de aproximativ un an de zile”, a spus Lucian Ovidiu Heiuş.

Potrivit ANAF, este avută în vedere o componentă de conformare în cadrul căreia se recomandă tuturor celor care desfăşoară sau intenţionează să înceapă să facă tranzacţii cu criptomonede să se asigure că declară şi achită toate obligaţiile fiscale datorate bugetului de stat. În cadrul controalelor fiscale au fost cuantificate peste 54 milioane euro omişi de la declarare, parţial sau integral.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Şeful ANAF a afirmat că se observă o tendinţă de creştere a sumelor declarate din proprie iniţiativă, conformarea voluntară fiind unul din obiectivele strategice ale instituţiei. Astfel au fost identificate şi venituri de circa 49 milioane euro obţinute din tranzacţionarea criptomonedelor, care au fost declarate integral, pentru care au fost achitate impozitele şi contribuţiile sociale aferente.

Conform ANAF, sunt evaluate persoane care obţin venituri din prestări de servicii în mediul online, precum persoane care oferă servicii de divertisment pe diferite platforme specializate. Există contact cu unele dintre aceste platforme care furnizează periodic informaţii despre veniturile obţinute de persoanele rezidente din România. Până acum au fost identificate la nivelul Direcţiei Comerţ Electronic un număr de 170 entităţi, atât persoane fizice cât şi juridice, care au obţinut venituri de peste 24,48 milioane euro care fac obiectul fie al unor analize de risc, fie al verificărilor documentare.

Șeful ANAF a mai transmis că în luna august au fost controale la persoanele fizice care livrează produse alimentare prin intermediul platformelor. În urma controalelor, au fost identificate 200 de societăți partenere ale celor mai mari platforme din România care nu au declarat aproximativ 4,8 milioane de ore de muncă prestate de curieri în 2019-2022. 

„În cursul lunii august a fost inițiată o nouă acțiune de control care vizează veniturile obținute din munca prestată de persoanele fizice care livrează produse alimentare prin intermediul platformelor consacrate. Într-o primă etapă, au fost identificate aproape 200 de societăți partenere ale celor mai mari platforme din România, care în perioada 2019-2022 nu au declarat aproximativ 4,8 milioane de ore de muncă prestate de curieri, pentru care nu au fost achitate impozitele și contribuțiile aferente”, a declarat Lucian Heiuș, în timpul conferinței de presă.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: