BCE caută un nou conducător al Consiliului de supervizare bancară

BCE semn euro Frankfurt Sursa foto: Dreamstime

Banca Centrală Europeană a anunţat oficial că este în căutarea unui nou conducător al Consiliului de supervizare bancară din cadrul BCE, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Consiliul supraveghează puţin peste o sută dintre cele mai mari bănci din zona euro şi trebuie să aleagă un nou şef, pentru a-l înlocui pe Andrea Enria, actualul preşedinte al Consiliului de supervizare bancară din cadrul BCE. Mandatul său de cinci ani expiră la finalul acestui an, într-un moment în care majorările semnificative ale dobânzilor afectează modelele de afaceri ale băncilor.

Candidaţii trebuie să se înscrie până în 23 iunie, iar câştigătorul va fi ales în toamnă.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că trei femei sunt văzute drept principalele candidate pentru a conduce Consiliul de supervizare bancară din cadrul BCE, favorita clară fiind reprezentanta Germaniei, Claudia Buch.

Buch, vicepreşedintele Bundesbank (Banca Centrală a Germaniei), este principala favorită, dar pentru postul de conducere au fost menţionate şi Margarita Delgado (Spania) şi Sharon Donnery (Irlanda), susţin sursele. Acestea precizează că ar trebui aleasă o femeie pentru a lupta contra dezechilibrului de gen în instituţie. 24 dintre cei 26 de membri ai Consiliului guvernatorilor BCE sunt bărbaţi, în timp ce echilibrul la Consiliul de supervizare bancară este un pic mai bun.

Cele trei femei sunt pe deplin calificate pentru acest post datorită propriilor lor merite, deci genul va fi doar unul dintre factori în luarea deciziei. Niciuna dintre femei nu şi-a declarat intenţia de a-şi depune candidatura pentru funcţia de preşedinte al Consiliului de supervizare bancară.

Buch, fost membru al Consiliului german de experţi economici, este favorită deoarece are sprijinul Germaniei, cea mai mare economie din zona euro, şi are o experienţă semnificativă într-o mare instituţie. Ea a efectuat o activitate limitată pe segmentul de supraveghere bancară, dar recent a fost aleasă în Consiliul de supervizare al Bundesbank.

Delgado, adjunctul guvernatorului Băncii Centrale a Spaniei, este un supervizor de top, având o vastă experienţă în domeniu, dar Madridul are deja funcţia de vicepreşedinte al BCE, ceea ce reprezintă o problemă, deoarece UE vrea ca tot mai multe state membre să deţină poziţii importante.

Donnery, adjunctul guvernatorului Băncii Centrale a Irlandei, are şanse acceptabile, susţin sursele. Ea a fost ignorată în urmă cu cinci ani, când Enria a fost desemnat, iar oficialii irlandezi deţin deja câteva posturi cheie în domeniul financiar.

Consiliul guvernatorilor BCE va înfiinţa un comitet de preselecţie pentru a pregăti lista scurtă a celor mai potrivit solicitanţi, înainte de a consulta Consiliul de supervizare.

Candidatul câştigător va trebui să obţină aprobarea Parlamentului European şi să fie confirmat de Consiliul UE până în decembrie, pentru a-şi începe activitatea de la 1 ianuarie 2024.