Blue Air reduce programul de zbor în lunile ianuarie şi februarie 2022, pentru a se adapta la nivelul redus al cererii, ca urmare a restricţiilor de călătorie impuse de ţările europene, potrivit unui comunicat citat de Agerpres.
Reprezentanţii Blue Air au precizat că observă un comportament prudent din partea pasagerilor în această perioadă.
“Observăm că, din cauza restricţiilor de călătorie, foarte mulţi pasageri îşi reprogramează călătoriile din lunile ianuarie şi februarie, concentrându-se pe rezervarea vacanţelor din preajma sărbătorilor de Paşte şi din vară”, a afirmat Oana Petrescu, director general Blue Air.
Conform sursei citate, pasagerii pentru care este esenţial să zboare în perioada afectată de restricţii care urmează se pot baza în continuare pe orarul de zbor Blue Air ajustat pentru a menţine cursele pentru care există cerere.
“Blue Air îşi va calibra programul de zbor, reducându-şi serviciile la un minim de operaţiuni până la sfarsitul lunii februarie 2022 şi concentrându-se pe Programul de Vară 22 cu o capacitate crescută, cu reţea extinsă şi flota reînnoită. Începând cu aprilie 2022, Blue Air se aşteaptă la un mediu de călătorie mai sigur, o creştere puternică a cererii şi un apetit puternic pentru călătoriile de Paşte şi de vară”, se menţionează în comunicat.
Totodată, reprezentanţii Blue Air precizează că sunt pregătiţi să răspundă cererii semnificative a pasagerilor cu peste 50 de destinaţii noi adăugate la programul de vară, capacitate sporită, o flotă reînnoită de Boeing 737-8 MAX de ultimă generaţie şi o infrastructură digitală îmbunătăţită, care va oferi clienţilor săi experienţa The Better Way to Fly.
“Înţelegem impactul pe care acest nou val de pandemie îl are asupra clienţilor noştri şi asupra planurilor lor pe termen scurt, aşa că am pregătit o listă de iniţiative noi pentru a răspunde cât mai bine nevoilor lor. Am renunţat la taxa de modificare pentru toate rezervările noi efectuate prin aplicaţia mobila Blue Air până la sfârşitul anului şi, totodată, oferim o rambursare complet automată de 120% în portofelul Blue Air pentru anulările determinate de valul Omicron din perioada 27-30 decembrie, pentru călătorii până la sfârşitul lunii martie. În plus, am consolidat cât de mult am putut resursele centrului nostru de suport clienţi şi ale chat-ului web pentru a putea gestiona eficient numărul mare de apeluri aşteptat în primele 3-4 săptămâni ale anului”, a declarat Krassimir Tanev, director comercial Blue Air.
Blue Air este cea mai mare companie aeriană românească după numărul de pasageri transportaţi, cu un model de business Ultra – Low – Cost (ULC) şi cu abordare centrată pe nevoile pasagerilor. Compania operează avioane tip Boeing 737. În cei 16 ani de activitate, Blue Air a transportat peste 32 de milioane de pasageri şi a zburat peste 340 milioane de kilometri. Compania este certificată IATA Operaţional Safety Audit (IOSA) de către Internaţional Air Transport Association (IATA) pentru standarde excepţionale de operare şi este membră cu drepturi depline IATA.