China, cel mai mare importator mondial de țiței, se va confrunta anul viitor cu o încetinire a creşterii cererii de petrol

petrol 1 Sursa foto: Pixabay

China se va confrunta anul viitor cu o încetinire a creşterii cererii de petrol, sporind temerile privind evoluţiile globale din 2024, în condiţiile în care impactul apetitului ridicat pentru călătorii şi consum, după trei ani de pandemie, începe să se atenueze, transmite Bloomberg, conform Agerpres.

Cel mai mare importator mondial de ţiţei va consuma anul viitor încă 500.000 barili pe zi (bpd), conform estimărilor consultanţilor din industrie şi analiştilor intervievaţi de Bloomberg, mai puţin de o treime din creşterea din acest an. Cea mai mare parte a creşterii va fi reprezentată de materiile prime din petrochimie, de gazele petroliere lichefiate (LPG) şi kerosen. În schimb, combustibilii pentru transport, cum ar fi benzina, vor deveni mai puţin importanţi, în contextul creşterii vânzărilor de vehicule electrice (EV).

“Anul viitor, creşterea va reveni pe o traiectorie normală, pe fondul atenuării factorilor legaţi de pandemie. Perspectivele nu sunt prea încurajatoare”, a apreciat Ke Xiaoming, expert la Sinopec, cea mai mare rafinărie din China, adăugând că evoluţia produselor petroliere este strâns legată de cea a economiei în ansamblu.

Într-un raport publicat în noiembrie, IEA, Agenţia Internaţională a Energiei (principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state), estima că “în 2023 majorarea cererii de petrol este sprijinită de un grup restrâns de state care nu sunt membre OCDE, în frunte cu China”, dar a previzionat un declin al cererii globale de petrol în 2024, pe fondul excedentului, chiar dacă grupul OPEC+ (Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi aliaţii) reduce şi mai mult producţia de ţiţei.

China a fost responsabilă pentru 75% din creşterea globală a cererii de petrol, conform IEA. Pe fondul perspectivelor mai slabe ale celei de-a doua economii mondiale, şi a saturării pieţei petrolului, cotaţiile la ţiţei sunt în scădere.

“Creşterea de 10% a cererii de petrol din acest an nu se va mai repeta niciodată”, susţine Li Ran, analist la Economics & Technology Research Institute al China National Petroleum Corp (CNPC), în marja unei conferinţe desfăşurate la Beijing.

CNPC se aşteaptă ca cererea de petrol al Chinei să revină la nivelul din 2019. Va creşte consumul de kerosen dar încetinirea economiei va afecta cererea de benzină şi motorină, previzionează Li.

Anul trecut, vânzările de vehicule electrice (EV) au reprezentat un sfert din totalul automobilelor vândute în China, cea mai mare piaţă auto mondială. Asociaţia Constructorilor de Automobile din China (CPCA) a anunţat vineri că vânzările de vehicule electrice şi hibride plug-in au crescut cu 39,8% în noiembrie, reprezentând 40% din totalul vânzărilor de maşini.

În acest context, analiştii de la Rystad Energy se aşteaptă în 2024 la o majorare a cererii pentru benzină de sub 4%, şi a celei de motorină de 5%, parţial în urma redresării sectorului construcţiilor, şi o creştere de 33% a consumului de kerosen, pe fondul redresării turismului internaţional.

Sursa foto: Pixabay

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *