Procurorii DNA au anunțat azi reţinerea pentru 24 de ore a lui Viorel Dinu, consilier din cadrul Corpului de Control din Ministerul Dezvoltării, suspectat de luare de mită, transmite News.ro. Acesta este acuzat că ar fi primit un autoturism de lux, în valoare de peste 80.000 de euro, pentru a nu constata nereguli în cadrul unor proiecte derulate prin PNDL
”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 27 octombrie 2021, a inculpatului DINU VIOREL, consilier evaluare – examinare în cadrul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei – Serviciul Corp Control, în sarcina căruia s-a reţinut comiterea infracţiunii de luare de mită”, a transmis, miercuri, DNA.
Procurorii precizează că, în cursul anului 2020, ”inculpatul Dinu Viorel ar fi pretins şi primit, printr-un intermediar, de la administratorul unei societăţi comerciale, un autoturism de lux, în valoare de aproximativ 80.000 de euro”.
”Folosul necuvenit menţionat mai sus, ar fi fost pretins şi primit de inculpat pentru a nu constata nereguli ce ar fi atras sancţiuni, inclusiv suspendarea contractelor pe care una dintre societăţile comerciale administrate de omul de afaceri le avea încheiate cu două primării din ţară. Aceste contracte de execuţie lucrări erau finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală ( P.N.D.L.), au mai precizat procurorii.
DNA precizează că inculpatului Dinu Viorel i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, iar în cauză se desfăşoară în continuare acte de urmărire penală.