Exporturile de ţiţei şi produse petroliere ale Rusiei au urcat în septembrie cu 460.000 barili pe zi (bpd), se arată într-o estimare a Agenţiei Internaţionale a Energiei (IEA), în pofida sancţiunilor occidentale şi a angajamentelor Moscovei de a reduce producţia în paralel cu OPEC (Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol), transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.
Luna trecută, exporturile totale de ţiţei şi produse petroliere ale Rusiei au crescut cu 460.000 bpd comparativ cu august, la 7,6 milioane bpd, ţiţeiul fiind responsabil pentru 250.000 bpd din creştere, arată datele IEA.
Vicepremierul rus Alexander Novak anunţase recent că Rusia va prelungi decizia sa voluntară de a reduce exporturile de petrol cu 300.000 de barili pe zi (bpd) până la finalul anului şi cu 500.000 bpd până la sfârşitul lui 2024.
Majorarea exporturilor scoate în evidenţă dificultatea cu care se confruntă Occidentul în încercarea de a reduce veniturile şi exporturile Rusiei, în contextul războiului din Ucraina.
Producţia de petrol a Rusiei în ultimele trei luni – iulie, august şi septembrie – s-a menţinut la un nivel ridicat: 10,79 milioane bpd, 10,78 milioane bpd şi, respectiv, 10,81 milioane bpd, estimează IEA.
Şi preţurile petrolului sunt în creştere, în contextul tensiunilor geopolitice, sporind temerile privind aprovizionarea. La bursa ICE Futures din Londra, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului cu livrare în luna decembrie a urcat la 86,33 dolari.
De asemenea, IEA a înrăutăţit previziunile privind cererea globală de petrol în 2024, la 880.000 bpd, de la un milion bpd, sugerând că înrăutăţirea condiţiilor economice pe plan mondial şi progresele în domeniul eficienţei energetice vor afecta consumul.
În acest an, IEA se aşteaptă ca cererea globală de petrol să crească la 2,3 milioane bpd, aproape de prognoza OPEC, de 2,44 milioane bpd.
Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973 – 1974, pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.
Economiile din G7, Uniunea Europeană şi Australia au convenit la data de 5 decembrie 2022 să interzică firmelor occidentale să furnizeze servicii de asigurări, finanţare şi brokeraj pentru navele care transportă ţiţei rusesc la un preţ mai mare de 60 de dolari per baril, în cadrul sancţiunilor impuse Moscovei pentru invadarea Ucrainei. Rusia este liberă să îşi transporte şi să îşi vândă petrolul la orice preţ doreşte, cu condiţia să nu utilizeze serviciile şi navele firmelor din ţările G7 şi UE.