Guvernul adoptă luni un proiect prin care acordă bonificații de 3% pentru buni-platnici și amnistie la dobânzi și penalități pentru cei cu datorii

Marcel Ciolacu Sursa foto: Facebook/ Marcel Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat luni dimineață că Guvernul adoptă un proiect prin care acordă bonificații de 3% pentru buni-platnici și amnistie la dobânzi și penalități pentru cei cu datorii. Amintim că proiectul include și o ștergere de datorii de 30% din principal pentru rău-platnici, conform surselor Economedia.

„Azi va fi pusă în transparență publică și actul normativ prin care luăm o serie de măsuri pentru a aduce venituri în plus la buget. Anulăm dobânzile și penalitățile celor cu datorii la stat dacă plătesc aceste restanțe până pe 25 noiembrie. Luăm însă și o măsură în premieră după Revoluție: răsplătim și contribuabilii corecți, cu taxele la zi! Astfel, de luna următoare, ei primesc o bonificație de 3%, deci plătesc mai puțin către stat. Consider că este forma cea mai firească prin care arătăm un semn de apreciere pentru toți contribuabilii onești din această țară”, a declarat Marcel Ciolacu.

Bonificația de 3% va fi acordată din valoarea impozitului pe profit datorat și plătit în anul 2024 iar pentru microîntreprinderi 3% din valoarea impozitului pe veniturile microîntreprinderilor.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

La termenul scadent pentru plata impozitului pe profit și a impozitului pe venitul microîntreprinderilor se va emite decizie de bonificație. Bonificația nu se restituie ci se utilizează pentru compensarea cu alte impozite și taxe datorate în anul 2025. Conform informațiilor Economedia, bonificația se va acorda automat, iar contribuabilii nu trebuie să depună o cerere pentru a o primi.

Informațiile Economedia arătau că, pe lângă aceste măsuri, Guvernul vrea să șteargă 30% din principalul datoriei pentru contribuabilii care au datorii la stat

Măsurile au fost agreate în ședința coaliției de joi și vor fi incluse într-o ordonanță de urgență care prevedea inițial beneficii mult mai mici. Măsurile vin în contextul în care Guvernul are nevoie urgentă de bani la buget: deficitul a depășit deja 4% din PIB și ar putea trece și de 7% până la finalul anului.

Astfel, va fi propusă o măsură pentru stimularea contribuabililor buni platnici, care și-au achitat la timp taxele și impozite. Aceștia vor primi o bonificație sub forma unui credit fiscal, care poate fi utilizată pentru stingerea obligațiilor fiscale datorate către bugetul de stat, pe parcursul a trei perioade fiscale (2025-2028), începând cu anul 2025. Creditul fiscal va fi în valoare de 3% din valoarea impozitului pe profit datorat și plătit/impozitului pe venit al microîntreprinderilor.

De asemenea, Guvernul vrea să stingă în integralitate penalitățile (dobânzile și penalitățile) aferente datoriilor acumulate la buget pentru persoanele juridice, dacă achită obligațiile restante până la 25 noiembrie 2024, precum și anularea a 30% din datorii + 100% din penalități pentru persoanele fizice, dacă achită obligațiile restante până la 25 noiembrie 2024.

Într-o variantă anterioară, se propunea doar iertarea a 85% din dobânzi și penalități.

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a confirmat joi informația că Ministerul de Finanțe pregătește o soluție prin care cei care nu și-au plătit datoriile, dar le vor plăti până la data de 25 noiembrie vor beneficia de o anulare a accesoriilor. De asemenea, vor fi acordate bonusuri fiscale de 3% pentru cei care și-au plătit datoriile la timp.

Ciucă a declarat că, în ședința BPN, ministrul de Finanțe a prezentat această soluție.

Nicolae Ciucă a explicat că „în ceea ce privește plata datoriilor existente care se ridică la peste 70 de miliarde de lei, am considerat că este cât se poate de important ca pentru cei care și-au plătit datoriile la timp, să existe măsuri care să recunoască tot ceea ce dumnealor au desfășurat în acest sens și va fi asigurat un procent de 3%, sub formă de bonusuri fiscale, pe care vor putea să îi folosească atât în investiții cât și în plata datoriilor, anul viitor”.

Pentru plata datoriilor, la Ministerul de Finanțe s-a identificat o soluție prin care, cei care nu și-au plătit datoriile și le vor plăti până la data de 25 noiembrie, să beneficieze de o anulare a accesoriilor în valoare de 100%, a mai anunțat Nicolae Ciucă.

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat marți o serie de facilități fiscale, respectiv o amnistie la dobânzi și penalități, pentru cei care-și plătesc arieratele, care au ajuns la suma totală de 180 de miliarde lei.

Mai precis, premierul a spus că statul va scuti de plata dobânzii accesorii firmele care plătesc arieratele de stat și va scuti de dobânzi accesorii firmele care vor lua credite fiscale. Măsurile vor fi implementate pe o perioadă determinată.

„Avem arierate de 180 miliarde lei. Asta înseamnă 8% din PIB. Cu alte cuvinte, am avea excedent bugetar dacă am colecta arieratele. Normal că nu se pot colecta toate. Gândiți-vă că mai avem evaziune fiscală și gap de TVA de aproape 10 puncte procentuale din PIB. Deci ne-am dus la 18% din PIB pe evaziune și gap de TVA și pe arierate. Dar discuția de bază este cum să oprim investițiile ca să nu avem deficit. Eu cred că este o abordare incorectă. De aceea ministrul Finanțelor, după ce am avut o discuție foarte aplicată pe zona de arierate, a venit cu niște propuneri până la sfârșitul anului pe perioadă limitată. În cazul în care îți plătești aceste arierate, statul român îți scade tot ce înseamnă dobândă accesorie. Deci plătește-mi banii, baza. La 180 miliarde nu adaug la ea accesoriile. Mai mult, ministrul Finanțelor a venit cu propunerea să dau credit fiscal. Eu, stat, îmi recuperez banii, iei credit fiscal și pe urmă îți urmărești plata. Ai scăpat de dobânzi și de accesorii și mie îmi plătești baza. Adevărat, pe o perioadă limitată. Pentru că altfel creezi o permanență și cei care au plătit consideră că sunt proștii care au plătit și că se fac facilități celor care nu au plătit. Dar e o abordare corectă. Eu ca prim-ministru nu urmăresc să bag oameni în pușcărie, nu sunt procuror, nu sunt judecător. Eu vreau un singur lucru: taxele să le plătim cu toții”, a declarat Marcel Ciolacu.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: