OFICIAL Comisia Europeană suspendă o parte din a treia plată din PNRR, fără să precizeze suma / Informațiile Economedia: se suspendă 1,1 miliarde euro

euro-bani-cash-pexels Foto: Pexels.com

Comisia Europeană a anunțat oficial, marți, într-un comunicat de presă, că suspendă o parte din cererea de plată numărul 3 din PNRR. Comisia nu a precizat, însă, care este suma totală suspendată. Economedia a scris în exclusivitate AICI, de săptămâna trecută, că va fi suspendată o sumă de 1,1 miliarde euro din valoarea totală netă de 2 miliarde de euro.

Comisia a transmis acum o evaluare preliminară, în care arată că România a îndeplinit doar 68 din cele 74 ținte și jaloane din cererea de plată numărul 3. Șase jaloane sunt considerate neîndeplinite parțial sau complet. Cele șase reforme se referă la guvernanța întreprinderilor de stat (C4.R2/M79, C6.R2/M121 și C14.R9/M440), la investiții din domeniul transporturilor (C4.I1/M72 și C4.I4/M86) și la regimul fiscal al microîntreprinderilor (M8.R4/M206).

Mai precis, acestea sunt:

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
  • C4.R2/J79 – Selecția și numirea membrilor Consiliilor de administrație ale CNAIR, CNIR, CFR, Metrorex, CFR Călători
  • C6.R2/J121 – Îmbunătățirea guvernanței corporative a întreprinderilor de stat din sectorul energetic
  • C14.R9/J440 – Operaționalizarea grupului operativ din cadrul Centrului Guvernului pentru coordonarea și monitorizarea politicilor de guvernanță corporativă
  • C4.I1/J72 – Modernizarea și reînnoirea infrastructurii feroviare / Semnarea contractelor pentru 50% din lucrarile legate de modernizare si reinnoire a infrastructurii feriviare
  • C4.I4/J86 – Dezvoltarea rețelei de transport cu metroul în municipiile Bucuresti și Cluj-Napoca / Semnarea contractelor pentru 50% din lucrări, în urma unor licitații deschise și competitive și obtinerea autorizatților relevante
  • M8.R4/J206 – Intrarea în vigoare a modificărilor aduse Codului fiscal care reduc treptat domeniul de aplicare al regimului fiscal special aplicabil microîntreprinderilor.

În termen de o lună, Guvernul trebuie să trimită observații. În urma acestora, Comisia va decide dacă aceste jaloane rămân neîndeplinite și va adopta o decizie de plată. Atunci va fi precizată și suma plătită momentan.

Ulterior, România are la dispoziție șase luni în care să îndeplinească jaloanele considerate neîndeplinite, pentru a debloca sumele suspendate.

Conform informațiilor Economedia, un jalon cheie neîndeplinit este operaționalizarea super-agenției AMEPIP, unde foștii șefi au demisionat, deși unii dintre ei au rămas interimari chiar dacă au fost considerați incompatibili și în conflict de interese.

Un alt jalon cheie neîndeplinit este scăderea pragului la microîntreprinderi, unde premierul Marcel Ciolacu spunea că trebuie să fie luată o decizie politică, pentru a vedea dacă în cele din urmă România vrea să renunțe la acest regim pentru companii.

Un alt jalon disputat este cel privind numirile șefilor la companii din energie, după cum a scris Hotnews anterior, unde se consideră că în consiliile de administrație au fost alese persoane care sunt incompatibile cu funcțiile pe care le dețin, iar procedurile de selecție nu au fost suficient de transparente.

Un jalon neîndeplinit va fi și cel privind metroul din Cluj-Napoca, despre care Economedia a scris anterior că pierde finanțarea de 300 de milioane de euro din PNRR.

Pe lângă acestea, celelalte două jaloane neîndeplinite vizează numiri la conducerea companiilor din Transporturi și contracte ce vizează lucrări feroviare, conform surselor guvernamentale.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: