Parlamentul britanic începe o investigație cu privire la “banii murdari” care ar veni din Rusia 

Londra Sursa foto: Pexels

Comisia Afacerilor Externe din cadrul Parlamentului britanic urmează să ancheteze cu privire la ”bani murdari” care trec frontierele britanice, relatează agenția AFP, citată de News.ro. Investigația vine în contextul în care Londra este acuzată că ar primi fonduri ruseşti îndoielnice pe pieţele britanice financiară şi imobiliară, transmite agenția internațională. Miliardari ruşi dispun de active importante şi proprietăţi în cartiere de lux din Londra, iar ONG-uri şi oficiali britanici au tras un semnal de alarmă.

Această anchetă urmează să vizeze ”provocări importante” la adresa economiei mondiale, prin ”fluxuri importante de bani murdari”, în care Regatul Unit şi teritoriile sale de peste mări pot juca un rol de ”facilitator”, anunţă într-un comunicat Comisia de Politică Externă.

”Regatul Unit se află în centrul finaţelor mondiale, atrage investiţii din întreaga lume şi le aduce avantaje considerabile britanicilor”, apreciază în comunicat preşedintele Comisiei, Tom Tugendhat.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

”Însă problema este că aceste canale ale bogăţiei transportă totodată corupţia şi infracțiunile în pieţele noastre”, subliniază el, insistând asupra faptului că Guvernul brtanic ”a făcut puţin până acum pentru a răspunde acestor pericole”.

”În calitate de centru financiar mondial, Regatul Unit se află într-o poziţie unică pentru a acţiona şi a proteja de ameninţări la adresa ordinii internaţionale în baza statului de drept. Intimidarea Ucrainei de către Rusia şi presiunile exercitate de către Kremlin asupra altor state europene arată în mod clar că trebuie să acţionăm”, subliniază el.

După ani de tensiuni extreme cu Rusia, Londra a adoptat o poziţie foarte ofensivă în criza din Ucraina şi acuză Moscova de faptul că vrea să cucerească Kievul şi să pună la putere un Guvern prorus şi a trimis armatei ucrainene rachete antitanc, notează AFP.

Însă autorităţile britanice sunt acuzate, de asemenea, de faptul că închid ochii la originea unei părţi a banilor ruşi care vin la Londra – supranumită uneori ”Londongrad” -, suspectaţi că provin uneori din corupţie şi că sunt folosiţi în scopul unei influenţări.

Miliardari ruşi dispun de active importante şi proprietăţi în cartiere de lux din Londra, iar ONG-uri şi oficiali britanici au tras un semnal de alarmă.

”În timp ce Moscova îşi arată muşchii în Ucraina, banii ruseşti ne otrăvesc malurile”, denunţa Tom Tugendhat într-un editorial publicat vineri în CityAm, unul dintre cele mai citite cotidiene de către industria financiară britanică.

Pe de altă parte, şefa diplomaţiei britanice Liz Truss a anunţat luni o nouă legislaţie în vederea unei însăpriri a regimului sancţiunilor Regatului Unit, care ar putea fi folosit în cazul unui atac al Rusiei în Ucraina.

Guvernul britanic a îndemnat în mai multe rânduri Rusia să intre pe calea diplomatică.

Premierul britanic Boris Johnson urmează să-l sune pe preşedintele rus Vladimir Putin, pentru a-l îndemna din nou ”să dea înapoi şi să se angajeze diplomatic”.

Boris Johnson a declarat, într-o vizită în Essex, luni, că îi va spune preşedintelui rus Vladimir Putin că o invazie a Ucrainei va fi ”un dezastru absolut pentru lume şi, pe deasupra, va fi un dezastru pentru Rusia”.

Şeful Guvernului de la Londra efectuează marţi o vizită la Kiev, împreună cu şefa sa a diplomaţiei Liz Truss, unde sunt primiţi de către preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: