Preţul energiei se va tripla în următorii ani pentru consumatorii români, dacă nu construim noi centrale – Președinte CA al Alro Slatina

aluminiu alro slatina Sursa: Intermodal-logistics.ro

Preţul energiei se va tripla în următorii ani, atât pentru consumatorii casnici, cât şi pentru cei industriali, dacă nu vor fi construite noi capacităţi de producţie a electricităţii în România, a declarat Marian Năstase, preşedintele Consiliului de Administraţie al Alro, într-un interviu acordat Agerpres.

„Nu se vor face investiţii? Centralele de azi vor deveni din ce în ce mai vechi şi vor fi închise. Spre exemplu, din vreo 3.700 de MW pe cărbune, 2.500 de MW s-a luat deja decizia să fie închişi. Mi se pare corect planul Guvernului de a pune în loc centrale pe gaz. Pentru că, dacă nu le punem repede în loc, vom avea un dezechilibru atât de mare în sectorul energetic naţional încât o să vedem preţuri de trei ori mai mari decât sunt astăzi. O să ajungem la nişte preţuri, poate nu chiar ca în Texas, dar cu siguranţă nesustenabile chiar şi pentru consumatorii casnici, nu mai vorbim de industrie. Pentru că nu avem suficiente interconectări să ne echilibrăm din import, importurile sunt limitate. Situaţia este destul de dramatică”, a spus Năstase.

Pentru ca aceste centrale să poată fi construite, este nevoie de contracte pe termen lung pentru vânzarea energiei, imposibile conform legislaţiei actuale, fără de care nicio bancă nu va finanţa astfel de proiecte, semnalează Năstase.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„Evident, durează trei-patru ani să pui în loc o capacitate nouă. Bani sunt acum, iar România trebuie să se lupte la Bruxelles pentru a i se permite să-şi dezvolte capacităţi pe gaz, pentru că gazul va ajuta şi la integrarea de regenerabile în sistem. Astăzi reglajul se face prin Hidroelectrica, dar ea nu va putea mai mult, spune el.

Marian Năstase a mai vorbit, în interviu, despre cum a schimbat pandemia comerţul mondial, precum şi despre măsurile luate la Alro în primele luni ale anului trecut, astfel încât fabrica de aluminiu nu a fost închisă niciun moment.

„Situaţia a devenit brusc foarte complicată, odată cu focarul din Italia. Am făcut atunci o celulă de criză şi am separat managementul în două echipe: una condusă de domnul Dobra (Gheorghe Dobra, directorul general – n.r.) la Slatina şi alta condusă de mine, la Bucureşti. În aşa fel încât dacă se ajunge la o situaţie în care una dintre echipe se contaminează, cealaltă echipă să poată să preia funcţiile. Am făcut o analiză unde sunt aglomerările de personal: porţile, zona cantinelor şi zona vestiarelor. Atunci am schimbat fluxurile, până ne-am dotat cu scanere termice accesul s-a făcut defazat. Am închis cantina şi am eliminat masa caldă, am înlocuit-o cu masă rece, iar la vestiare, la fel, s-a intrat prin rotaţie. Am făcut achiziţii de dezinfectanţi şi un program de dezinfectare permanentă a halelor. Am achiziţionat inclusiv un tun de pulverizare, singurul care era disponibil la acea vreme în România. Noi suntem obligaţi să funcţionăm 24 de ore din 24, 365 de zile pe an. Nu mai poţi să opreşti producţia, iar teama noastră cea mai mare a fost că s-ar putea contamina o secţie întreagă şi să fim obligaţi să închidem secţia. Eu zic că din această perspectivă ne-am organizat foarte bine. Până să se declare starea de urgenţă, noi aveam deja procedurile puse în practică”, afirmă Năstase.

Producătorul de aluminiu Alro Slatina este şi cel mai mare consumator de energie din România. Începând din 2019, compania beneficiază de o schemă de compensare a costurilor cu emisiile, care ar trebui prelungită în acest an pentru perioada 2021-2030, spune reprezentantul companiei.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: