Primarul Nicușor Dan: Protestul STB a cauzat un prejudiciu de 3 milioane de lei

Vasile Petrariu Sursa foto: Sindicat STB

Protestul angajaților Societății de Transport București ( STB) a cauzat un prejudiciu de 3 milioane de lei, a anunțat Primarul General Nicușor Dan. Într-o intervenție joi seara la postul Digi24, Nicușor Dan l-a acuzat pe liderul sindicatului STB, Vasile Petrariu că și-ar dezinforma membrii de sindicat spunându-le că decizia nu este executorie și a precizat că urmează să fie făcute demersurile legale pentru recuperarea acestui prejudiciu : ,,…Dincolo de o infracțiune, e o pagubă de 3 milioane de lei zilnic pe care sindicatul o produce companiei. STB se va îndrepta împotriva sindicatului și printr-o plângere penală pentru că nu revin angajații la muncă, și printr-o plângere pentru a recupera banii” – a spus Primarul Capitalei.

Pagubele de 3 milioane de lei pe care le-a anunțat Nicușor Dan în urma protestului șoferilor și vatmanilor STB sunt egale cu prejudiciul de la greva Metrorex, din primăvara anului trecut atunci când acțiunea ilegală de ,,ocupare” a metroului a lipsit Metrorex de 2,82 milioane lei din vânzarea titlurilor de călătorie, plata angajaților care au venit la serviciu dar nu au putut munci și compensația pentru serviciul public, detalii aici

Municipalitatea a depus plângeri penale împotriva liderilor de sindicat care ar sta în spatele protestului, a anunțat joi dimineață, în prima reacție de la declanșarea protestului Nicușor Dan : ,,Nu este o grevă spontană, aşa cum se afirmă, este o grevă orchestrată de sindicatul reprezentativ şi avem dovezile în acest sens. Avem deja scrise şi depuse plângerile penale împotriva liderilor de sindicat care au orchestrat această grevă. Dincolo de a fi o grevă organizată de sindicat, este o grevă politică, al cărui principal responsabil este domnul Petrariu, consilier general PSD şi lider al sindicatului reprezentativ. Şi avem, repet, şi dovezile şi plângerile penale împotriva domniei sale.”
Aproximativ 1500 de autobuze, troleibuze și tramvaie nu au ieșit joi pe traseu, conform programului de circulație. În cele mai aglomerate zile, vehiculele STB transportă, potrivit estimărilor între 500 000 și 700 000 persoane cu o medie de aprox. 2 milioane de călătorii/validări. Spre comparație, înainte de pandemie, Metrorex avea 650 000 de călători, însă acum înregistrează cca. 300 000 de călători.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: