Pe 31 martie 2024, România a intrat în Air Schengen fapt care a marcat ridicarea parțială a controalelor la frontieră, pe cale aeriană și maritimă. România a intrat atunci în spațiul de liberă circulație Schengen cu cele 17 aeroporturi și cele 4 porturi maritime din județul Constanța (Constanța, Constanța Sud -Agigea, Midia și Mangalia).
Aderarea completă avea să vină 9 luni mai târziu, la 1 ianuarie 2025. A fost un moment așteptat mai bine de 13 ani, autoritățile de la București arătând că erau îndeplinite condițiile de aderare încă din 2011. Decizia a fost anunțată în decembrie 2024.
Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) a salută decizia „istorică” pentru România privind aderarea la spaţiul Schengen, dar a amintit că în 13 ani și 9 luni perioadă în care România nu au fost în Spațiul Schengen, industria a pierdut peste 22 de miliarde de euro, ca urmare a timpilor de așteptare din vămi.
Potrivit Comitetului Economic și Social European (CESE), România pierdea aproximativ 2,32 miliarde de euro anual din venituri din cauza neparticipării depline la regimul Schengen.
Tot transportatorii au fost cei care și-au exprimat public nemulțumirea în martie anul trecut, când România și Bulgaria au intrat în Schengen aerian și maritim, iar pentru aderarea terestră nu exista niciun orizont de timp.
Radu Dinescu – secretar general Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România, spunea acum un an pentru Euronews: “Este un interval de 8h-16h la frontiera cu Ungaria, să intrăm în Ungaria, între 8 și 16 ore stau camioanele să treacă în Ungaria, nu spun dacă sunt sărbători. Lucrurile astea pot să se ducă la 3 zile și ne uităm la un maxim istoric de 5 zile, care s-a întâmplat în mod surprinzător, exact atunci când un mare investitor se uita la Ungaria și la România pentru a alege locația unei investiții de amploare.”
De altfel, nici în societate și nici printre autorități nu era prea mare entuziasm anul trecut când România era primită doar cu aeroporturile și porturile în Schengen. Asta însemna că de la 31 martie 2024, cetăţenii români puteau călători din aeroporturi spre ţări din Spaţiul Schengen fără se mai oprească la tonetele de control ale Poliţiei de Frontieră, ci urmau să meargă direct spre porţile de îmbarcare.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Poliția de Frontieră a precizat însă că va face unele controale, iar periodic a făcut și unele bilanțuri. Cel mai recent pentru aderarea la Schengen aerian și maritim a fost publicat în februarie 2025, cu titlul “Zece luni de la aderarea României la spațiul Schengen cu frontiera aeriană și maritimă. Multiple nereguli depistate de polițiștii de frontieră”.
Astfel, în perioada 31.03.2024-31.01.2025, polițiștii de frontieră au efectuat, în total, peste 1.400.000 de verificări în aplicația eDACpe aeroporturile din întreaga țară, fiind înregistrate 877 de infracțiuni și 894 contravenții în valoare de 1.705.050 lei.
Iar la începutul lui martie 2025, a fost făcut bilanțul primelor două luni de la aderarea completă a României la spațiul Schengen.
În primele două luni de la aderarea completă a României la spațiul Schengen, conform practicii existente la nivelul mai multor state membre ale Uniunii Europene, polițiștii de frontieră români de la granița cu Ungaria și Bulgaria au efectuat controale inopinate și nesistematice pe căile de comunicație de la frontiera internă sau în diverse noduri rutiere, în limita celor 30 de km de la linia de frontieră în interior, care reprezintă zona noastră de competență.
În cadrul acestor controale au fost descoperite 9470 de semnalări cu privire la bunuri furate, sechestre, persoane căutate de autoritățile naționale și internaționale, persoane dispărute și altele.
Totodată, la frontiera internă au fost descoperite 6 autovehicule furate (5 turisme și un microbuz), în valoare de aproximativ 917.500 lei, care se aflau în atenția autorităților din țară și din străinătate.
Contrabanda cu țigări s-a numărat printre infracțiunile constate de polițiștii de frontieră de la granița internă, fiind confiscate peste 1.380.000 țigarete, în valoare de 1.394.719 lei, pe care persoanele depistate le aveau ascunse în locuri special amenajate în autovehiculele pe care le conduceau (sub șasiu, în capitonaj, în spațiul roții de rezervă, etc).
Pe de altă parte, unii dintre oamenii de afaceri se tem că mult dorita aderare la Schengen nu le va aduce lucruri bune anul acesta. Astfel, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Alin Burcea, a declarat ieri pentru Agerpres: “Guvernul a redus valoarea voucherelor de vacanţă, care au ajuns să fie practic de 640 de lei, egal aproape cu zero. Şi atunci foarte multe staţiuni se resimt. De exemplu, pe litoral 30% erau vouchere şi 30% este mult. Hotelierii de pe litoral încep să-şi dea seama la încasări, pentru că eu, român fiind, decât să mă duc încă o dată pe litoralul românesc, unde zic că sunt şi multe locaţii bune, prefer, dacă ştiu că n-am graniţă, să mă duc în în nordul Greciei, în Paralia, unde e turism mai ieftin şi fac opt ore, sau merg în Bulgaria, unde iar ştiu că nu stau la graniţă. Deci, este evident că Schengen nu va ajuta turismul românesc, şi mă refer în general la litoral, pentru că lumea va pleca în afară. Deci, pe partea asta, în România vor fi nişte probleme”.
Deocamdată, efectele pozitive ale aderării la Schengen, așa cum erau ele anticipate de specialiști, pentru economie, pentru turism, pentru balanța comercială, etc. încă așteaptă să fie măsurate. Aderarea cu aeroporturile și porturile la Schengen împlinește azi un an, însă aderarea completă la spațiul Schengen are doar trei luni.