Serbia a finalizat duminică un interconector de gaze cu Bulgaria, care va permite ţării vecine să îşi diversifice sursele de aprovizionare cu gaze şi să îşi reducă dependenţa de Rusia, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Lansarea acestei conducte, cu o lungime de de 170 de kilometri care face legătura între Novi Iskar, în apropiere de Sofia, şi oraşul Nis din Serbia, permite acesteia din urmă să aibă acces la gazele naturale din Azerbaidjan precum şi la terminalul de gaze lichefiate din portul grecesc Alexandroupolis. Capacitatea conductei este de 1,8 miliarde metri cubi de gaze pe an, aproximativ 60% din necesarul anual de gaze al Serbiei.

Comisia Europeană a donat 49,6 milioane de euro pentru construcţia acestui interconector. Alte 25 de milioane de euro au venit sub forma unui împrumut de la Banca Europeană de Investiţii în timp ce Serbia a contribuit cu 22,5 milioane de euro.

Analize Economedia

auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania

“Prin acest interconector ne asigurăm surse alternative de aprovizionare cu gaze, pe lângă gazele ruseşti”, a declarat ministrul Energiei din Serbia, Dubravka Djedovic Handanovic.

La ceremonia de inaugurare, organizată la Nis, au participat atât preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, cât şi omologii său din Azerbaidjan, Ilham Aliyev şi Bulgaria, Rumen Radev.

“Astăzi schimbăm harta energetică a Europei. Acest interconector este important pentru întreaga regiune. Războiul din Ucraina ne-a făcut să ne gândim la relaţii de bună vecinătate şi sprijin”, a spus Rumen Radev.

În data de 15 noiembrie, Serbia a semnat un acord cu Azerbaidjanul pentru a achiziţiona 400 de milioane de metri cubi de gaze naturale pe an, începând din 2024.