Președintele american Joe Biden a anunțat joi noi sancțiuni împotriva mai multor oligarhi ruși și oficiali guvernamentali în cel mai amplu pas al administrației americane de a-i lovi pe aliații de afaceri și cercul apropiat ai lui Vladimir Putin după invazia Ucrainei, scriu Financial Times și BBC.
Noile sancțiuni vor viza membrii elitei ruse, familiile și asociații apropiați ai acestora, decuplându-i de sistemul financiar american.
„Scopul este de a maximiza impactul asupra lui Putin”, a spus președintele american Joe Biden.
Sancțiunile vizeză persoane precum miliardarul rus Alisher Usmanov, Nikolai Tokarev, directorul executiv al companiei energetice Transneft și Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
Peskov, în vârstă de 54 de ani, este deja sancționat de Uniunea Europeană și se alătură acum unei liste de opt oligarhi și peste 20 de membri ai familiei și asociați ale căror bunuri în SUA vor fi înghețate și ale căror proprietăți americane vor fi blocate.
Alte persoane sancționate de SUA i-au inclus pe Boris Rotenberg, Arkady Rotenberg, Serghei Chemezov, Igor Shuvalov și Yevgeniy Prigozhin. Măsurile au fost extinse la unii dintre membrii familiei oligarhilor ruși.
Alți 19 oligarhi – inclusiv aliatul lui Putin Alisher Burhanovich – și 47 dintre membrii familiei lor se vor confrunta cu restricții privind vizele din SUA.
„Acești indivizi s-au îmbogățit în detrimentul poporului rus”, a declarat joi Casa Albă. „Vom continua să lucrăm cu aliații și partenerii noștri pentru a trage la răspundere oligarhii ruși și liderii corupți care profită de pe urma acestui regim violent”.
În plus, Trezoreria va impune sancțiuni asupra a șapte entități rusești despre care Washingtonul consideră că sunt responsabile pentru răspândirea „narațiunilor false care promovează obiectivele strategice ale Rusiei și justifică în mod fals activitățile Kremlinului”.
Sancțiunile mai largi ale SUA împotriva oligarhilor ruși erau așteptate după ce UE și-a publicat propria listă de persoane vizate și a început să sechestreze unele bunuri deținute de oligarhii ruși în Europa.
Biden a promis că va viza oligarhii ruși în discursul său privind starea Uniunii de marți seară și a înființat un grup operativ la departamentul de justiție pentru a pune în aplicare sancțiunile.
La începutul acestei săptămâni, SUA au impus sancțiuni lui Kirill Dmitriev, directorul executiv al celui mai proeminent fond suveran al Rusiei, Fondul rus de investiții directe.
Trezoreria a spus că legăturile lui Usmanov cu Kremlinul „îl îmbogățesc și îi permit stilul de viață luxos”, menționând că el deține unul dintre cele mai mari superyacht-uri din lume, în valoare de 600 – 735 de milioane de dolari, și un avion privat Airbus 340, înregistrat în Insula Man, în valoare de 350 – 500 de milioane de dolari.
Casa Albă a spus că Germania a confiscat iahtul, care se află în portul din nordul Hamburg.
Printre cei care au beneficiat de legături cu președintele rus se numără și Rotenberg, care și-a strâns miliardele după ce Putin a venit în funcție, grație atribuirii licitațiilor de stat pentru contracte de construcții câștigate alături de fratele mai mic Boris. Rotenberg este un prieten din copilărie și partener de judo al lui Putin.
Shuvalov, un fost înalt oficial economic în cabinetul lui Putin, a părăsit guvernul rus în 2018 pentru a conduce banca de stat de dezvoltare VEB, pe care SUA au sancționat-o săptămâna trecută.
Fost furnizor de catering devenit comandant al războiului, Prigozhin a fost sancționat în mod repetat pentru că a condus o „fermă de troli” care s-a amestecat în alegerile din SUA din 2016, precum și pentru presupusele crime de război ale grupului său de mercenari Wagner în Africa.
Chemezov, care a servit alături de Putin în KGB-ul din Dresda la sfârșitul anilor 1980, conduce Rostec, enormul conglomerat tehnologic și de apărare de stat al Rusiei.
Potrivit SUA, Tokarev a servit și cu Putin în KGB-ul din Germania de Est și de atunci a construit „un imperiu de afaceri și imobiliar care se extinde în toată Rusia și în Europa”.
De asemenea, SUA au sancționat-o pe soția sa Galina Tokarev și pe fiica sa Maiya Tokarev, care are afaceri imobiliare în Rusia și Croația.
Una dintre companiile ei croate deține „proprietăți imobiliare de prim rang pe malul oceanului pe o insulă croată, care include o vilă construită de împăratul austriac Franz Joseph I din secolul al XIX-lea”, potrivit SUA.