Traficul de internet fix a crescut cu peste 6% în acest an

internet-laptop-google-calculator-birou-office-pexels pexels.com

Traficul de internet fix a crescut în acest an cu peste 6%, până la 5,8 milioane terabiţi (TB), ceea ce arată păstrarea comportamentelor de consum dobândite în 2020, dar şi digitalizarea economiei, spune preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), Vlad Stoica, citat de Agerpres.

“Traficul de internet fix a crescut cu peste 6%, până la 5,8 milioane de terabiţi (TB), această creştere, faţă de creşterea anterioară cu 50%, arată păstrarea comportamentelor de consum dobândite în 2020, dar şi digitalizarea economiei şi a societăţii în general. Bineînţeles statul mai are aici mult de lucru, nu numai noi, ANCOM, ci şi celelalte instituţii, astfel încât să putem să ne desfăşurăm activitatea cât mai ok şi în mediul online”, a spus Vlad Stoica, în cadrul conferinţei PRIA Competition.

El a precizat că pandemia a venit cu multe provocări, iar dezvoltarea tehnologică oferă multe oportunităţi, dar în acelaşi timp apar şi foarte multe riscuri şi tipologii din diverse surse.

“În acest context cred eu că este foarte importantă adaptabilitatea instituţională şi pregătirea permanentă a resursei umane astfel încât să putem să reacţionăm în timp real la tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Cred că împreună putem dialoga să asigurăm o predictibilitate şi cu o continuate a serviciilor în zona noastră de responsabilitate şi în colaborare cu toate instituţiile statului roman dar şi cu operatorii şi cetăţenii. Cred că un deziderat important este colaborarea permanentă şi reală, un dialog sincer şi transparent între noi toţi, astfel încât să garantăm reglementări cât mai flexibile, uşor de înţeles şi de implementat, dar care în acelaşi timp să minimalizeze riscurile la care suntem supuşi având în vedere dezvoltările tehnologice într-o viteza atât de mare”, a adăugat şeful ANCOM.

pexels.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *