VIDEO Antreprenorul Ștefan Mandachi își retrage sprijinul declarat anterior pentru candidatul pro-rus Călin Georgescu: „Nu rezonez sub nicio formă cu viziunea despre NATO, despre UE”/ Analistul financiar Iancu Guda s-a retras dintr-un program de mentorat pentru antreprenori derulat cu Mandachi

Ștefan Mandachi

Antreprenorul Ștefan Mandachi, care a fondat și ulterior a vândut lanțul de restaurante fast-food Spartan, a anunțat marți că își retrage sprijinul declarat anterior pentru candidatul pro-rus la alegerile prezidențiale Călin Georgescu, spunând că nu rezonează cu viziunile acestuia despre NATO și UE, pentru că acestea au fost momente esențiale în istoria României. Reacția lui vine după ce numeroși susținători l-au criticat pentru că și-a pus ștampila pe un „susținător al lui Putin” și legionar, iar analistul financiar Iancu Guda s-a retras dintr-un program de mentorat pentru antreprenori pe care cei doi îl derulau împreună.

„Recunosc că am greșit pentru că nu am verificat toate declarațiile candidatului pe care l-am votat. Eu personal am votat dintr-un sentiment de furie îndreptat împotriva întregii clase politice, fără nicio excepție, vot împotriva sistemului, vot anti-partid. De aceea, am ales un candidat independent, pe care l-am cunoscut cu câteva zile înainte și care părea că se luptă cu acest sistem.

Dar chiar și așa nu am nicio scuză și îmi asum vina pentru că nu am făcut verificările necesare. Trebuia să fiu mult mai atent, cu atât mai mult cu cât am și o comunitate mare de oameni care mă urmăresc. Ieri am primit 4 sau 5 filme scurte pe care nu le-am văzut dar trebuia să le văd. Și am tras o concluzie foarte răspicată: nu rezonez sub nicio formă cu viziunea despre NATO, despre UE, despre legionari, despre mareșal, despre 5G, sub nicio formă. Ce ne-am face noi fără NATO, în condițiile în care avem un vecin asupritor la graniță, cu pretenții? Am rămâne totalmente descoperiți. Pe de altă parte, intrarea în UE, intrarea în NATO, două momente esențiale în istoria noastră. Când auzi cuvântul „Kremlin” te sperii. Nu vrem asta, categoric. De aceea, îmi asum toate consecințele și 100% o să fiu mult mai atent în viitor”, a transmis Ștefan Mandachi, într-un videoclip postat pe Facebook.

Anterior, Mandachi a anunțat că l-a votat pe Călin Georgescu, după ce se întâlnise cu el la un podcast pe care l-a organizat și a descoperit că este un candidat independent anti-sistem. În timp ce Călin Georgescu câștiga un avans puternic în primul tur, Mandachi a transmis o serie de mesaje zeflemitoare la adresa candidatei USR Elena Lasconi, spunând că „intră în turul 3”.

După ce și-a anunțat votul pentru Călin Georgescu, suporterii lui Ștefan Mandachi au început să îl critice, spunând că a votat un legionar și că „a pus ștampila pe omul lui Putin”.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Analistul financiar Iancu Guda, care derula împreună cu Ștefan Mandachi un program de mentorat pentru antreprenori numit Bizz Accelerator, a anunțat că se retrage din acest proiect.

„Ștefan Mandachi – un mare suporter Calin Georgescu. A mai disparut un mit din randul antreprenorilor care vor sa faca bine Romaniei. Mai ales prin EDUCATIE & RECOMANDARI DE LECTURA. Pacat. Am fost legati pana acum de intentia sincera de a face educatie pentru antreprenori. Ma dezic de tine si de orice proiect de educatie, de orice fel, facut de tine. Ma retrag oficial din BIZZ ACCELERATOR! Te rog sa elimini numele meu din BIZZ ACCELERATOR (imagine, nume, rol, orice video cu mine). Am trimis acum si pe email o notificare in acest sens.
Contrar a ceea ce spui in aceasta postare de mai jos, nu ai tinut confidential votul tau in cabina de vot, asa cum sustii (ar fi fost dreptul tau, corect). In schimb, ai postat public, in seara alegerilor din primul tur la prezidentiale, ca ai votat cu Calin Georgescu si ati facut istorie (video cu mai multi la masa – in primul comentariu poza, nu se mai gaseste video), postare stearsa de tine intre timp. De asemenea, ai sters toate postarile in care o atacai si iti bateai joc de Lasconi in seara alegerilor din turul I. Mai jos captura cu toate acele postari, sterse de tine intre timp”, a transmis Iancu Guda.

Mandachi a acuzat ulterior un „fake news”, spunând că „nu cunosc programul de țară a lui Călin Georgescu la fel cum nu cunosc programele celorlalți. Mă interesa doar nișa de antreprenoriat”.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Asta demostreaza inca o data ca intelepciunea populara ramane eterna:
    Prost sa fii, noroaca esti!

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.