Ford Motor a redus luni preţurile pentru vehiculele sale pickup electrice F-150 Lightning cu până la 10.000 de dolari, declarând că eforturile sale de a creşte producţia şi de a reduce costurile pentru mineralele care intră în componenţa bateriilor au dat roade, transmite agenția Reuters, citată de News.ro.
Ford a spus că preţurile pentru unele dintre cele mai puţin scumpe versiuni ale Lighting ar urma să scadă cu aproape 10.000 de dolari.
Preţurile pentru toate versiunile, inclusiv modelul de top Platinum, vor scădea cu cel puţin 6.000 de dolari faţă de nivelurile stabilite în martie.
Compania a crescut preţurile Lightning de mai multe ori de la debutul său din 2021, invocând constrângeri de aprovizionare şi preţuri mult mai mari pentru mineralele utilizate în bateriile camionetelor electrice.
Ford a lucrat pentru a creşte producţia de camionete în ultimele luni, cu upgrade-uri din fabrică care se aşteaptă să-i tripleze producţia, urmând să fie puse în aplicare până în toamnă.
Fabrica din Dearborn, Michigan, care produce Lightning va fi închisă timp de câteva săptămâni, în timp ce upgrade-urile de producţie sunt puse în aplicare, a declarat Ford luni.
Creşterea producţiei Lightning şi a altor vehicule electrice Ford a fost o prioritate cheie pentru CEO-ul Jim Farley, în acest an.
Dar efortul de a creşte producţia nu a fost unul fără probleme. Ford a vândut doar 4.466 de Lightning în al doilea trimestru, după ce un incendiu la o camionetă tocmai terminată, produs în februarie, a determinat compania să oprească producţia timp de cinci săptămâni.
La momentul debutului său în 2021, versiunea cu cel mai mic preţ a Lightning – camioneta de lucru Pro – era de aproximativ 40.000 de dolari.
Acest preţ a fost majorat de mai multe ori, ajungând la aproximativ 60.000 de dolari în martie;
Reducerile de preţuri anunţate luni reduc preţurile de bază la aproximativ 50.000 de dolari.
Cea mai scumpă versiune a Lightning, Platinum, cu autonomie extinsă, va porni acum de la aproximativ 92.000 de dolari, în scădere de la puţin peste 98.000 de dolari.