Disney va cumpăra o treime din acţiunile platformei de streaming Hulu pentru 8,6 miliarde de dolari

hulu Sursa foto: Amazon

Disney, care este deja acţionar majoritar al Hulu, va cumpăra o treime din acţiunile platformei de streaming pentru 8,6 miliarde de dolari de la NBC Universal, o filială a operatorului de cablu Comcast, consolidându-şi astfel poziţia în acest sector ultraconcurenţial, potrivit agenției AFP, citată de News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Tranzacţia “va contribui la obiectivele Disney în materie de streaming”, a precizat miercuri compania într-un comunicat.

Gigantul american al divertismentului va deveni unicul proprietar al Hulu, pe care îl comercializează deja în abonamente care includ propriul serviciu Disney+ şi platforma de streaming de conţinut sportiv ESPN+.

Analize Economedia

Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar

Pachetul celor trei platforme costă 15 dolari pe lună în Statele Unite cu publicitate, sau 25 de dolari fără reclame.

Rezultatele trimestriale ale Disney vor fi publicate săptămâna viitoare. Acestea sunt aşteptate cu nerăbdare, deoarece Disney+ a pierdut abonaţi timp de trei trimestre la rând.

Grupul californian a promis că va redresa situaţia în cursul verii. La fel ca Netflix, el intenţionează să strângă şurubul în 2024 în ceea ce priveşte schimbul de parole între utilizatori pentru a-i împiedica să beneficieze de conţinut gratuit.

Această metodă i-a permis veteranului streamingului să facă un salt în acest an în ceea ce priveşte numărul de abonaţi. Netflix are peste 247 de milioane în întreaga lume (la 30 septembrie), faţă de 146 de milioane pentru Disney+ (la 30 iunie).

Tranzacţia anunţată miercuri evaluează Hulu la 27,5 miliarde de dolari.

Acordul urmează achiziţiei de către Disney a principalelor active de divertisment ale 21st Century Fox, care i-a oferit două treimi din Hulu.

“Regatul Fermecat” a preluat controlul operaţional al platformei video în 2019, cu posibilitatea de a deţine 100% din capital începând cu 2024, conform termenilor acordului semnat cu Comcast.

Hulu este braţul Disney în programe pentru adulţi, precum “The Handmaid’s Tale”, iar conţinutul pentru familii intră în cadrul Disney+, lansat în urmă cu patru ani.

Ambele servicii, ca şi concurenţii lor, au suferit o grevă istorică a scenariştilor şi actorilor în această vară. Scrierea de programe a fost reluată în această toamnă, dar actorii nu s-au întors încă pe platourile de filmare, ceea ce a dus la o întârziere uriaşă a producţiilor de la Hollywood.

Pe lângă conţinutul şi numărul de abonaţi, Disney încearcă să îşi îmbunătăţească profitabilitatea.

Activitatea sa de streaming rămâne deficitară, dar a continuat să îşi reducă pierderile operaţionale în perioada aprilie-iunie, ŕ 512 milioane de dolari în loc de un miliard anul trecut ŕ aceeaşi perioadă.

Disney ar putea plăti mai mult pentru Hulu, pe baza valorii capitalului social al serviciului la 30 septembrie. Compania a precizat că procesul de evaluare ar trebui să fie finalizat în cursul anului viitor.