Federația Industriei Hoteliere din România: Consiliul și Parlamentul European au agreat noile reguli privind închirierile pe termen scurt din UE

51240432_10158227252385200_8772268095587745792_n Sursă foto: Hotelul K+K Elisabeta/Facebook

În data de 16 noiembrie 2023, Consiliul și Parlamentul European au anunțat obținerea unui acord privind Regulamentul UE asupra reglementarii turismului practicat prin închirierea pe termen scurt (STR). Dezvoltarea serviciilor online și a economiei colaborative a impulsionat închirierile de camere și locuințe pentru perioade scurte de timp, de regulă prin intermediul platformelor online de genul booking.com, airbnb.com sau expedia.com, potrivit unui comunicat de presă transmis de Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR).

Conform comunicatului, propunerea de regulament urmărește să sporească transparența în domeniul închirierii pe termen scurt a locuințelor și să ajute autoritățile publice să reglementeze aceast segment din ce în ce mai important al turismului la nivel mondial.

Noile reguli vor ajuta la stabilirea condițiilor de concurență echitabile între închirierile pe termen scurt (STR) și unitățile tradiționale de cazare. În noua formă, regulamentul trateaza prevederi privind:

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
  • Înregistrarea și clasificarea unităților de cazare printr-o procedură simplă, astfel gazdele vor primi un număr de înregistrare, în baza căruia își vor putea închiria proprietatea pe platformele online.Autoritățile relevante vor cunoaște identitatea gazdei și vor putea să le verifice activiatatea în baza acestor informații.
  • Serviciile de închiriere vor fi mai sigure, platformele online asigurandu-se că numărul de înregistrare al gazdei permite utilizatorilor să identifice proprietatea pe listă și că informațiile furnizate sunt viabile și complete.Platformele vor trebui să facă „eforturi rezonabile” pentru a efectua verificări aleatorii asupra acestor informații. Autoritățile competente pot suspenda numerele de înregistrare, pot cere platformelor să elimine unitățile de cazare ilegale sau pot impune penalități platformelor sau gazdelor care nu sunt conforme.
  • Transmiterea datelor – statul trebuie să înființeze un singur punct de raportare digital (portal) pentru a primi periodic date de la platformele online despre activitatea gazdelor.Raportările se vor face lunar sau trimestrial, în funcție de dimensiunea platformei digitale. Aceste date vor fi utilizate pentru a centraliza date statistice și vor permite autorităților publice să evalueze/monitorizeze mai bine situația – atât din punct de vedere al respectării reglementărilor, clasificării, plății taxelor, precum și a calității produsului turistic oferit clienților.

„Mai mult, începând cu 31 ianuarie 2024, operatorii de platforme digitale vor avea obligația de a raporta către autoritatile fiscale informații despre vânzătorii activi pe platformele lor, odată cu implementarea reglementărilor DAC 7, cea mai recentă Directivă Europeană ce își propune să combată evaziunea și să ofere o dimensiune veniturilor generate prin intermediul platformelor digitale. Acordul provizoriu sprijină principalele obiective ale dispozițiilor relevante din Legea privind serviciile digitale  – Regulamentul (EU) 2022/2065, intrat în vigoare în 16 noiembrie 2022 și Directiva privind serviciile”, transmite FIHR.

Noul regulament STR ar urma să se aplice la 24 de luni de la intrarea sa în vigoare, pentru a permite dezvoltarea infrastructurii IT necesară pentru raportari și interconectări naționale.

FIHR este de părere că entitățile statului au acum ocazia să implementeze prevederile, conform acestui regulament, cu multiple beneficii. Pe lângă o creștere a transparenței informaționale, ce va permite o evidențiere clară a contribuției domeniului turismului la economia națională, se vor putea elabora strategii bazate pe cifre actualizate, această implementare producând efecte financiare pozitive în bugetul public. Ieșirea din zona gri a veniturilor înregistrate de unitățile individuale de închiriere pe termen scurt, va duce la o creștere a veniturilor publice din taxe și impozite.  Astfel de venituri ar putea deveni o sursă de finanțare viabilă pentru Organizația Naționala de Management a Destinației, care lipsește în acest moment, deși este prevăzută de lege, existența sa fiind imperioasă în implementarea Strategiei de promovare a turismului național.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: