Sunt necesare bănci mai puternice, în special în Uniunea Europeană, a declarat comisarul european al Economiei, Paolo Gentiloni, care a precizat însă că nu vrea să discute cazul concret al UniCredit SpA şi Commerzbank AG, transmite ANSA, conform Agerpres.
“Vorbind în general, evident avem nevoie de bănci mai puternice, în special în Europa, unde rolul creditorilor în finanţarea economiei reale este mult mai important decât în Statele Unite, şi nu avem o bancă europeană în rândul principalilor 10 sau 20 de creditori globali”, a afirmat Gentiloni, prezent la reuniunea miniştrilor Finanţelor din zona euro (Eurogrup), care are loc la Luxemburg.
Luna trecută, al doilea grup bancar italian, UniCredit, a anunţat că şi-a majorat participaţia deţinută la Commerzbank, generând discuţii privind o potenţială preluare.
De asemenea, Gentiloni a apreciat că recentele declaraţii ale ministrului italian al Economiei, Giancarlo Giorgetti, “au fost inspirate de prudenţa necesară” şi de “un efort împărtăşit cu Comisia Europeană”. Giorgetti a afirmat: “Vom aproba un buget care va necesita sacrificii din partea tuturor, ceea ce înseamnă impozitarea profiturilor suplimentare. Înseamnă taxarea profiturilor şi a veniturilor, şi este un efort pe care trebuie să-l facă întreaga ţară, atât persoanele fizice, cât şi IMM-urile şi marile companii”.
Italia urmează să prezinte luna aceasta proiectul bugetului pe 2025. Ministrul de Finanţe, Giancarlo Giorgetti, lucrează la finanţarea pachetului fiscal pentru 2025, în valoare de aproximativ 25 miliarde de euro, iar până acum doar o jumătate din sumă este disponibilă.