Bursele europene au închis în scădere marţi, după un început de săptămână fluctuant, investitorii reacţionând la o încetinire a creşterii dată de măsurile de stimulare a economiei din China, transmite CNBC, conform News.ro.
Indicele paneuropean Stoxx 600 a încheiat în declin cu 0,54%, toate bursele majore şi majoritatea sectoarelor tranzacţionând în roşu. Acţiunile companiilor din minerit au scăzut cu 4,47%, în timp ce titlurile companiilor producătoare de bunuri de uz casnic au scăzut cu 1,47%.
Acţiunile producătorilor europeni de băuturi LVMH, Pernod Ricard şi Diageo s-au prăbuşit după ce China a anunţat măsuri antidumping temporare asupra importurilor europene de coniac, la câteva zile după votul UE privind tarifele vehiculelor electrice.
Scăderile au loc pe fondul unui declin mai amplu al acţiunilor companiilor de lux şi minerit, deoarece percepţia a devenit negativă în legătură cu o potenţială creştere a cererii din măsurile de stimulare pe piaţa cheie chineză.
Acţiunile americane şi-au revenit uşor după o zi de pierdere, luni, pe Wall Street, în timp ce investitorii au monitorizat o temperare a contractelor futures pentru petrol.
Indicele DAX, al bursei din Frankfurt, a scăzut cu 0,20%, CAC 40, al bursei din Paris, cu 0,72%, iar FTSE 100, al bursei din Londra, cu 1,36%, Indicele FTSE MIB, al bursei din Milano, a coborât cu 0,24%, în timp ce IBEX 35, al bursei din Madrid, a scăzut cu 0,15%.