România a ieșit, în 2020, din topul celor mai ieftine terenuri agricole din UE, conform unui studiu al Eurostat, care ne plasează țara undeva la mijlocul clasamentului, la o aproximativă egalitate cu Franța.
Dacă cele mai scumpe terenuri agricole românești costă 11.000-12.000 de euro, în Franța maximumul se apropie de 15.000 de euro, dar la prețul mediu și minim, aflate la circa 7.000-8.000 de euro, prețul mediu și circa 5.000 de euro prețul minim depășim Franța.
Cele mai ieftine terenuri agricole din UE sunt în Croația, cu o medie de 3.440 de euro, iar cele mai scumpe în Olanda cu o valoare maximă de peste 100.000 de euro și o medie de 69.000 de euro pe hectar.
Nivelul prețurilor terenurilor depinde de o serie de factori, fie că sunt naționali (legi), regionali (clima, apropierea de rețele) și factori de productivitate localizați (calitatea solului, panta, drenaj și așa mai departe), precum și forțele pieței ale cererea și oferta (inclusiv influența regulilor de proprietate străină).
În toate regiunile UE pentru care sunt disponibile date, cumpărarea de teren arabil a fost mai costisitoare decât cumpărarea de pajiști permanente (de 20 de ori mai scumpe în insulele grecești din Egeea de Nord (Voreio Aigaio) și în regiunea spaniolă Murcia).
De asemenea, cumpărarea de teren arabil irigabil a fost mai scumpă decât terenul arabil neirigabil în aproape toate regiunile (a fost de aproape șase ori mai scump în regiunea spaniolă Murcia).
De altfel, în insulele Canare, unde suprafață de teren agricol e redusă, prețul maxim a depășit 120.000 de euro.