Pregătiri în UE pentru o criză declanșată de eventuala invazie a Rusiei în Ucraina. Ursula von der Leyen anunță planuri pentru energie și securitatea cibernetică

Energie electrica sursa foto: ANRE

Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, a anunțat marți că executivul european lucrează împreună cu statele membre pentru a pregăti măsurile necesare în domenii precum energia și securitatea cibernetică în eventualitatea unei invazii ruse în Ucraina, potrivit unui comunicat oficial.

Ea a făcut aceste declarații după ce a participat luni noapte la o discuție inițiată de SUA cu președintele Joe Biden, liderul francez Emmanuel Macron, cancelarul german Olaf Scholz, premierul italian Mario Draghi, președintele polonez Andrzej Duda, premierul britanic Boris Johnson, președintele Consiliului European Charles Michel și secretarul general NATO Jens Stoltenberg.

Întâlnirea a avut ca scop coordonarea răspunsului Occidentului față de comportamentul agresiv al Rusiei în legătură cu Ucraina, potrivit comunicatului citat. (sursa foto: ANRE)

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: