Facturile cetățenilor din Republica Moldova se vor mări cu 37%, după ce Agenția Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a acceptat, vineri, cererea Moldovagaz, subsidiara Gazprom, de a mări prețul unui metru cub de gaze de la 11,08 lei la 15,18 lei moldovenești.
Într-un reportaj recent al televiziunii de stat din Moldova, reporterii au stat de vorbă cu o femeie care a precizat că locuieşte doar împreună cu soţul său într-un apartament cu o suprafaţă de 50 de metri pătraţi, iar factura a ajuns la circa 1.700 de lei moldovenești [circa 425 de RON], în condițiile în care ea are o pensie de 2.000 de lei moldovenești [circa 500 de RON].
Odată cu această mărire a facturilor la gaze, experții anticipează și o angrenare de scumpiri de mărfuri, servicii, combustibili și a energiei electrice.
Pe de cealaltă parte, Guvernul Nataliei Gavriliță a promis achitarea unor noi compensații către cetățeni, cu toate că o nouă scumpire a gazelor va provoca scumpiri de mărfuri, servicii, carburanți și energetie electrică.
Premierul Natalia Gavrilița a anunțat public, miercuri, că tariful pentru un consum de până la 150 metri cubi lunar pentru consumatorii casnici va rămâne neschimbat.
La rândul său directorul Moldovagaz, Vadim Ceban, a declarat joi că în perioada următoare se estimează o reducere a prețului de import, dar asta nu va conduce și la scăderea tarifului deoarece întreprinderea a înregistrat pierderi de peste 2,6 miliarde de lei în ultimul an din cauza diferenței de tarif, care trebuie să fie recuperate.
Republica Moldova a plătit pentru luna ianuarie către Gazprom un preț de de 646 de dolari americani pentru un metru cub de gaze, aproape 200 de dolari mai mult față de față de noiembrie și cu 100 de dolari mai mult decât în decembrie.
Guvernul promite că noua majorare, după cea din noiembrie, nu va afecta cetățenii care consumă puține gaze. Astfel, primii 150 de metri cubi de gaze pe lună vor fi achitați la tariful actual – adică 6,8 lei moldovenești pentru primii 50 de metri și 7,9 lei pentru următorii 100 de metri cubi. Restul consumului va fi achitat de cetățeni la prețul majorat și aprobat de ANRE.
La începutul acestei săptămâni, Gazprom a trimis o scrisoare la Chișinău în care spunea că nu este de acord cu auditul subsidiarei sale, Moldovagaz, cu toate că protocolul prelungii Acrodului semnat pe 29 octombrie 2021, la Sankt Peterburg în Rusia, prevede acest lucru.
De altfel, Gazprom nu acordă nicio amânare de plată de factură pentru subsidiara sa Moldovagaz și amenință cu oprirea gazului în 48 de ore în plină iarnă pentru Republica Moldova, în cazul în care nu i se vor achita facturile.
Foto: Directorul Moldovagaz, Vadim Ceban. Sursa/Moldovagaz Facebook