Lufthansa, cea mai mare companie aeriană germană, își suspendă zborurile către și peste Rusia

Lufthansa Boeing 747-830 Wikipedia, Konstantin von Wedelstaedt

Compania aeriană Lufthansa își suspendă toate zborurile către şi peste Rusia timp de şapte zile, din cauza invaziei Ucrainei de către armata rusă, relatează Agerpres, citând AFP.

“Lufthansa nu va mai folosi spaţiul aerian rusesc în următoarele şapte zile şi zborurile către Rusia vor fi suspendate în această perioadă”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei pentru AFP.

Tot sâmbătă, un purtător de cuvânt al Ministerului Transporturilor din Germania a afirmat că aceasta vrea să-şi închidă spaţiul aerian pentru avioanele ruseşti. “Ministrul Transporturilor, Volker Wissing, este în favoarea închiderii spaţiului aerian german pentru avioanele ruseşti şi a făcut aranjamente pentru a avea totul pregătit pentru asta”, a spus sursa citată.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: