Ministerul Antreprenoriatului: A început procedura de plată pentru ultimii beneficiari admiși la finanțare ai Măsurii 2

Bugetul familiei, bani Sursa foto: Pexels

A început procedura de plată pentru ultimii beneficiari admiși la finanțare ai Măsurii, a anunțat Constantin-Daniel Cadariu, ministrul antreprenoriatului și turismului. Acesta ar fi cel mai mare program finanțat vreodată în România, valoric, cu o sumă care se îndreaptă spre un miliard de euro.

„A început procedura de plată pentru ultimii beneficiari admiși la finanțare ai Măsurii 2! Am reușit să deblocăm situația celor aproximativ 3.000 de beneficiari care nu și-au primit sumele cuvenite, astfel încât, în cel mai scurt timp, să finalizăm toate plățile restante”, a declarat Constantin-Daniel Cadariu, ministrul antreprenoriatului și turismului.

Aplicanții sunt rugați să urmărească partea de front-office a aplicației informatice unde vor avea posibilitatea descărcarii contractelor, semnării acestora cu semnatură electronică și reîncărcării documentelor semnate împreună cu dovada co-finanțării (extras de cont bancar, scrisoare de aprobare a creditului sau contract de credit), în termen de maxim 20 de zile de la primire.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Vreau să atrag atenția asupra acestui termen de 20 de zile de la primire și rog aplicanții să se încadreze în termenul procedural pentru a evita situația nedorită de respingere la finanțare din acest motiv”, a semnalat Constantin-Daniel Cadariu.

Pentru aplicaţiile de finanțare depuse până la data de 28 octombrie 2020 inclusiv, fondurile alocate pentru granturile destinate capitalului de lucru au fost în valoare de 3.802.639.545 lei, din care 3.286.765.859 lei fonduri externe nerambursabile, 515.873.686 lei fonduri de la bugetul de stat, la care s-au adăugat de la bugetul de stat cei 570.000.000 lei pentru plata tuturor aplicațiilor eligibile a căror valoare excedează plafonul contractului de finanţare.

Pentru acest program de sprijin s-au înregistrat 22.226 cereri de finanţare, din care, până la data de 10 decembrie 2021, au fost plătite 13.836 de contracte.

Amintim că Măsura 2 – „Granturi pentru capital de lucru” are ca obiectiv acordarea de sprijin financiar întreprinderilor a căror activitate a fost afectată direct sau indirect de răspândirea virusului SARS-CoV-2 sau a căror activitate a fost interzisă prin ordonanțe militare pe perioada stării de urgență sau îngrădite pe perioada stării de alertă.