Timpul trece leafa merge. Șeful autostrăzilor, pe 24 martie: „În câteva zile anunțăm decizia de reziliere pentru lotul Biharia – Chiribiș”/ Contractul pentru lotul Selina de pe Autostrada Transilvania, încă blocat

Şantier Biharia Chiribiş Sursa foto: Asociația Pro Infrastructură

Compania de Drumuri întârzie decizia pentru deblocarea contractului pentru lotul Chiribiș – Biharia de pe Autostrada Transilvania, deși în urmă cu mai bine de o lună chiar șeful CNAIR, Cristian Pistol, promitea că va rezolva problema „în câteva zile”, sugerând că singura soluție este rezilierea contractului cu firma Selina.

Practic, conducerea CNAIR și Ministerul Transporturilor (o asemenea decizie nu poate fi luată fără acceptul ministrului de resort/coaliției) tărăgănează speța lotului cu o lungime de 30 de kilometri care ar fi trebuit să fie gata la sfârșitul anului, dar pe care nici măcar nu au fost reluate lucrările începute de Bechtel. Dacă nu se ajunge la un acord, adică o încetare a contractului cu acordul părților, singura soluție este rezilierea (înseamnă certificat negativ, adică interzicerea participării la licitații pentru o perioadă de 3 ani).

„În momentul de față, după cum știți, constructorului i-am dat numeroase șanse de a se apuca de treabă. Am înțeles situația în care se află, dar este evident că nu mai putem continua așa… verificăm dacă nu cumva este și o culpă a autorității contractante ( CNAIR) în cazul acestui contract. Ce pot să vă spun este că acest contract a fost semnat în baza ordinului 600, cu prevederi extrem de clare, antreprenorul a știut de cerințele și rigoarea acestui contract înainte de semnare. Potrivit contractului, lucrările care sunt clamate de constructor ca fiind suplimentare, se regăsesc în riscurile pe care și le-a asumat la semnarea contractului. Anunțăm decizia în câteva zile”, declara directorul general CNAIR, Cristian Pistol pe 24 martie.

Contractul pentru lotul de aproape 30 de kilometri a fost semnat pentru o ofertă de doar 326 milioane de lei, mult sub estimarea CNAIR de aproximativ 450 de milioane de lei. Ulterior, constructorul a cerut o majorare de 130 de milioane de lei pentru lucrări de consolidare suplimentare care nu au fost „prinse” în proiect, o suplimentare de contract refuzată.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Poziția constructorului Selina

Pe de altă parte, blocajul care se înregistrează de aproximativ un an și jumătate pe lotul Chiribiș – Biharia de pe Autostrada Transilvania este cauzat de „incompetența” Companiei de Drumuri, care a lansat licitația de execuție pe baza unui caiet de sarcini cu „informații contradictorii, eronate, incomplete și cu soluții greșite care nu corespund realității din teren”, susține constructorul Selina, într-o reacție trimisă Economedia.

„Oferta depusă de Antreprenor la sfârșitul anului 2017 a respectat și a avut la bază informațiile puse la dispoziție de CNAIR în cadrul Documentației de Atribuire care conținea informații contradictorii față de realitatea din teren și care s-au dovedit eronate, conținând cantități și soluții greșite, astfel cum a relevat Studiul Geotehnic și Expertiza Tehnică realizate în 2020”, arată compania. Inclusiv actualul Director General CNAIR, Cristian Pistol, șef al Director Implementare Proiecte Autostrăzi în 2020 și 2021, ar fi vinovat de situația contractului pentru lotul Biharia – Chiribiș, pentru că a refuzat soluțiile propuse de deblocare, susține Selina.

Compania Trameco (parte a Grupului Selina) a fost desemnată câștigătoare a contractului pentru „Lotul Straco”, tronsonul de 16 km dintre Câmpia Turzii și Chețani, singura secțiune de autostradă care lipsește pentru a avea autostradă completă de la Sibiu și Cluj Napoca la Târgu Mureș, licitație pe care a contestat-o Strabag. Același constructor a câștigat și un lot pe Autostrada Ploiești – Buzău. Trameco este și constructorul Pasajului Berceni, pe Centura București Sud, pasaj care ar urma să fie deschis în această toamnă.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.