Activitatea a peste 86% dintre companiile din Rusia este afectată de sancțiunile impuse, date pezentate de rezultatele raportului „Monitorizarea stării actuale a situaţiei mediului de afaceri”, din Rusia, prezentate de Biroul Președintelui Federației Ruse pentru protecția drepturilor antreprenorilor, condus de Boris Titov.
„86,8% dintre antreprenorii chestionați sunt afectați de sancțiuni, 77,4%, potrivit acestora, s-au adaptat la sancțiuni sau speră să facă acest lucru, dar 11,7% nu au reușit să se adapteze și îşi închid afacerea total sau parțial”, se specifică în raport, potrivit Interfax, citată de Rador.
A fost efectuat un sondaj la care au luat parte manageri și oameni de afaceri din 6.300 de companii din 85 de regiuni ale Federației Ruse. Potrivit datelor de monitorizare, marea majoritate a respondenților (67,1%) se confruntă cu rezultatele unei recesiuni economice. Dintre aceștia, 29,4% au raportat o scădere a veniturilor, remarcând, totodată, că situația este menţinută sub control. Alți 24,9% dintre antreprenori au descris situaţia actuală ca fiind o recesiune gravă, iar 7,1% au calificat-o drept o criză. Alți 5,7% au declarat că și-au închis afacerea sau intenționează să o facă în curând şi doar 10,4% dintre respondenți au răspuns că afacerea lor este în continuare una stabilă și continuă să se dezvolte.
„Cea mai mare importantă problemă este reducerea cererii (62,2%), urmată de o lipsă de capital de lucru și decalaje de plăţi, o întrerupere a lanțurilor de aprovizionare și dificultăţile livrărilor la import”, au susţinut reprezentanții mediului de afaceri din Rusia.
În același timp, mai mult de jumătate dintre respondenți consideră că acțiunile guvernului sunt insuficiente în fața presiunii exercitate de sancțiuni, aproximativ 35% le caracterizează drept „calme și eficiente”. Totodată, mai mult de jumătate dintre antreprenori au spus că în situația actuală „este necesar să se renunțe la schimbările minore şi la cosmetizare și să se modifice radical regulile jocului, fiind nevoie de un nou model economic în care să fie convenabil, profitabil și sigur să-ţi desfăşori activitatea”.
Cei din mediul de afaceri mizează pe reduceri de taxe și pe anularea unei părți din datoria fiscală acumulată şi pe asistență din partea statului. De asemenea, antreprenorii mizează pe o reducere de 15% a ratei taxelor din întreaga bază salarială, pe credite revolving mult mai ieftine și mai accesibile și pe înghețarea tarifelor monopolurilor naturale.
„Criza este cu noi și se dezvoltă. Monitorizarea demonstrează clar faptul că majoritatea afacerilor percep răspunsul actual al guvernului la schimbări ca fiind unul insuficient. Problemele pot fi depășite doar prin reforme fundamentale, cardinale, prin schimbarea modelului de dezvoltare…”, a conchis Titov.