Amendă de 98 de milioane de dolari pentru Google în Rusia, pentru că nu a şters conţinut considerat ilegal de către Moscova 

google-telefon-samsung-pexels sursa foto: Pexels

Un tribunal rus a anunţat vineri că a amendat Google, o divizie a grupului american Alphabet Inc, cu 7,2 miliarde de ruble (98 milioane de dolari), pentru că în mod repetat nu a şters conţinut pe care Moscova îl consideră ilegal, aceasta fiind prima amendă bazată pe cifra de afaceri în Rusia în acest tip de caz, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

Reprezentanţii Google au precizat într-un email că analizează decizia tribunalului înainte de a decide viitoarele măsuri.

Această amendă record face parte dintr-o serie de sancţiuni adoptate de autorităţile ruse împotriva companiilor tech străine. Dar amenda de vineri este prima bazată pe cifra de afaceri. Conform calculelor Reuters, amenda reprezintă puţin peste 8% din cifra anuală de afaceri a Google în Rusia.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Începând din martie, Rusia a încetinit viteza de funcţionare a Twitter ca sancţiune pentru postări despre care organismul de reglementare a comunicaţiilor, Roskomnadzor, a considerat că arată pornografie infantilă şi conţin informaţii despre abuzul de droguri sau apeluri la sinucidere printre minori.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Compania Twitter neagă acuzaţiile că ar permite ca platforma sa să fie folosită pentru a promova comportamente ilegale.

Autorităţile au sporit în ultimii ani restricţiile asupra internetului în Rusia, în numele luptei împotriva extremismului şi terorismului. Opoziţia susţine în schimb că este vorba de o încercare de a controla dezbaterea politică şi de a reduce la tăcere vocile prea critice.

Autorităţile au intensificat, de asemenea, presiunea asupra grupurilor de internet străine, cerându-le să elimine informaţii considerate ilegale, aşa cum sunt cele despre pornografie, droguri sau suicid.

Astfel, amenzile împotriva Facebook, Twitter, Google sau Apple s-au înmulţit.

În 2019, Rusia a lansat un proiect de “internet suveran”, care i-ar permite să se izoleze de internetul global, pe modelul Chinei.