Ciolacu, la Topul Național al Firmelor Private din România: Sunt ferm convins că doar prin productivism şi patriotism economic putem dezvolta această ţară

Marcel Ciolacu Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri la cea de-a XXXI-a ediţie a Topului Naţional al Firmelor Private din România, că este convins că numai prin „productivism şi patriotism economic”, poate fi dezvoltată România şi le-a cerut antreprenorilor să îl susţină în demersul său de a construi „o ţară ordonată” şi un stat în care toată lumea respectă regulile, scrie News.ro.

El a mai precizat că este nederept ca majoritatea firmelor româneşti să respecte cu sfinteţie data de 25 ale fiecărei luni, iar statul să tolereze „găştile care drenează TVA sau alte taxe datorate bugetului”. „Fiscul este cel care trebuie să se reorganizeze şi să lupte, în mod real, împotriva evaziunii! Digitalizarea de care se tot vorbeşte de ani de zile trebuie să devină realitate”, a adăugat liderul PSD.

„Mă bucur să fiu – din nou! – alături de cele mai valoroase companii mici şi mijlocii din România! În primul rând, pentru că reprezentaţi motorul economiei noastre. Un alt motiv este că, alături de dumneavoastră, am dus bătălii grele în ultimii ani şi întotdeauna am simţit aceeaşi atitudine corectă, bazată pe argumente solide şi legitime. Am fost împreună, în pandemie, când am protestat pentru că guvernarea din acel moment a întors către economie cel mai firav mecanism de ajutor dintre toate ţările europene. În această privinţă – vă amintiţi! – ne-au întrecut chiar unele ţări africane! Şi, deşi nu şi-au apărat firmele şi economia, cei de atunci au reuşit să creeze un deficit de aproape 10% din PIB. Deficit din cauza căruia suferim şi astăzi! O vom scoate la capăt – cu toate că nu este deloc uşor! –  şi vom face asta investind masiv în IMM-urile noastre şi în capitalul uman al acestei ţări!”, a afirmat Marcel Ciolacu, miercuri la cea de-a XXXI-a ediţie a Topului Naţional al Firmelor Private din România.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Premierul a mai spus că noua lege a pensiilor este una sustenabilă şi echitabilă care va permite „atât indexarea semnificativă a tuturor pensiilor, cât şi rezolvarea inechităţilor prin recalcularea pensiilor mici”.

„Am fost împreună şi atunci când guvernanţii de atunci ne-au chemat să ne spună că au făcut un PNRR în care condamnau pensionarii la îngheţarea veniturilor până în 2070! Am renegociat PNRR şi am eliminat această aberaţie, venind în schimb cu o nouă lege a pensiilor, sustenabilă şi echitabilă, care va permite atât indexarea semnificativă a tuturor pensiilor, cât şi rezolvarea inechităţilor prin recalcularea pensiilor mici. Tot împreună am fost şi atunci când am susţinut plafonarea preţurilor la energie şi gaze. Şi când am construit scheme de ajutor de stat pentru mai multe sectoare ale economiei româneşti. Tot împreună, atunci când am gândit că este corect ca toate companiile cu afaceri anuale de peste 50 de milioane de euro să plătească profit echivalent cu minim 1 la sută din cifra de afaceri”, a completat Ciolacu.

Şeful Executivului le-a cerut antreprenorilor să fie alături de el pentru a construi „o Românie corectă şi ordonată” şi a reamintit că au fost timpuri în care şi el era mic întreprinzător, într-o perioadă economică haotică, fiind nevoie să facă credit la bancă care avea o dobândă de 158%.

„Vă cer acum să fim împreună şi pentru a construi o Românie corectă şi ordonată! O ţară care să fie corectă cu toţi contribuabilii săi! Cu atât mai mult, să fie corectă cu cei care şi-au sacrificat timpul petrecut cu familia, energia şi sănătatea, pentru a construi companii solide, care prdocu româneşte! Şi eu am fost mic întreprinzător într-o perioadă destul de haotică. Şi eu am făcut credit la bancă cu o dobândă de 158%. Ştiu ce înseamnă nopţi nedormite, gândindu-te cum să faci să plăteşti şi creditul, dar să dai şi salariile angajaţilor la timp, cu toate taxele aferente statului.  În mine, aveţi un aliat. În primul rând, vom continua să alocăm în economia românească cel mai mare volum de resurse financiare pe care şi-l poate permite statul român. În al doilea rând, vom face tot posibilul pentru a-i avantaja pe producătorii români atunci când vine vorba de finanţare, ajutoare, garanţii şi scheme de sprijin acordate de statul român. Ştiu că în sală sunt sute de producători de-ai noştri – naţionali, regionali sau locali. Vă spun tare şi răspicat: vreau să vă ajut din toate puterile!”, a mai declarat liderul PSD.

„Sunt gata să merg în toate judeţele ţării pentru a susţine firme mici şi mijlocii din toate domeniile, aşa cum voi folosi orice ocazie ca să îi îndemn pe toţi românii să cumpere româneşte!”, a continuat premierul PSD.

„Sunt ferm convins că doar prin productivism şi patriotism economic putem dezvolta această ţară! În acelaşi timp, vă chem să construim, împreună,  o ţară ordonată, un stat în care regulile sunt respectate de toată lumea. În care cei ce îşi plătesc cinstit taxele, lună de lună, să nu se mai simtă umiliţi de şmecherii care fac averi uriaşe, peste noapte, din evaziune fiscală! Este nedrept ca majoritatea firmelor româneşti să se chinuie pentru a respecta cu sfinţenie data de 25 a fiecărei luni, dar, în acelaşi timp, statul român să tolereze găştile care drenează TVA sau alte taxe datorate bugetului! Fiscul este cel care trebuie să se reorganizeze şi să lupte, în mod real, împotriva evaziunii! Digitalizarea de care se tot vorbeşte de ani de zile trebuie să devină realitate. Mă opresc aici, nu înainte de a vă mulţumi pentru invitaţia de a onora din nou performanţa firmelor româneşti. Îmi doresc sincer ca, din această sală, să avem în următorii ani lideri de piaţă, în cât mai multe sectoare ale economiei! Asta ar fi cea mai bună dovadă că atât dumneavoastră, cât şi eu, ne-am făcut corect treaba!”, a concluzionat Ciolacu.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Patriotism economic?
    Cum?
    Prin pensii speciale si pensii neimpozitate pentru cumularzi!😲
    Excepțional!

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.