Comisia Europeană va lansa în data de 30 ianuarie un dialog strategic privind viitorul industriei automobilelor în Europa, a anunțat președinta instituției Ursula von der Leyen.
Anunțul Comisiei vine în contextul în care industria auto europeană este amenințată, în prezent, de eșecurile și scăderea vânzărilor pe piața chineză (în special de către producătorii germani), de slaba adopție a automobilelor electrice în care s-a investit mult, de prețurile ridicate ale energiei, resurselor și, de asemenea, de prețurile forței de muncă (acest lucru se aplică mai ales Germaniei, unde salariile sunt ridicate).
Întrucât industria europeană a automobilelor și a furnizorilor trece printr-o tranziție profundă și perturbatoare, dialogul strategic va elabora strategii și soluții concrete pentru a sprijini competitivitatea globală a producției de automobile în Europa.
Acesta se va axa în special pe:
- stimularea inovării bazate pe date și a digitalizării, pe baza unor tehnologii de viitor precum inteligența artificială și conducerea autonomă.
- sprijinirea decarbonizării sectorului, printr-o abordare tehnologică deschisă, având în vedere rolul său în atingerea obiectivelor ambițioase ale Europei în materie de climă.
- abordarea locurilor de muncă, a competențelor și a altor elemente sociale din sector.
- simplificarea și modernizarea cadrului de reglementare.
- creșterea cererii, consolidarea resurselor financiare ale sectorului, a rezilienței acestuia și a lanțului valoric într-un mediu internațional tot mai competitiv.
Comisia recunoaște necesitatea urgentă de a lua măsuri pentru a proteja industria europeană a automobilelor și pentru a-i oferi un viitor în cadrul Uniunii Europene. Sub conducerea președintelui von der Leyen, dialogul strategic își propune să implice actorii din industrie, partenerii sociali și părțile interesate pentru a înțelege în mod colaborativ provocările, a dezvolta soluții și a lua măsuri concrete. În cadrul Comisiei, comisarul Tzitzikostas a fost însărcinat cu elaborarea unui plan de acțiune pentru sector, care va beneficia de aceste discuții.
Dialogul strategic va fi condus de președintele Ursula von der Leyen și va consta în întâlniri periodice care vor reuni reprezentanți ai industriei (producători, furnizori), parteneri sociali, comisari și alte părți interesate, inclusiv din societatea civilă. Grupurile de lucru tematice vor veni apoi cu propuneri detaliate. Se vor desfășura, de asemenea, consultări mai ample cu alte părți interesate din industrie, precum și cu alte părți ale lanțului valoric al sectorului auto. Consiliul și Parlamentul European vor fi implicate îndeaproape pe parcursul întregului proces.
Principalele puncte de discuție vor include inovarea, o tranziție nepoluantă și reducerea emisiilor de carbon, competitivității și rezilienței, relațiile comerciale și „condiții de concurență egale” la nivel internațional, precum și simplificarea reglementărilor și optimizarea proceselor.
Comisia Europeană se angajează să colaboreze cu toate părțile interesate pentru a asigura pe termen lung competitivitatea, sustenabilitatea și reziliența industriei europene a automobilelor. Dialogul strategic reprezintă un pas esențial către atingerea acestui obiectiv.
Asociația Europeană a Constructorilor de Automobile subliniază câteva cifre importante:
– 13,2 milioane de europeni lucrează în sectorul auto
– Aceasta reprezintă 10,3% din totalul locurilor de muncă din industria prelucrătoare din UE
– Sectorul automobilelor generează venituri fiscale în valoare de 383,7 miliarde de euro pentru guvernele europene
– Realizează un excedent comercial al Uniunii Europene de 106,7 miliarde de euro
– Peste 7,5 la sută din PIB-ul UE este generat de industria auto
– Sectorul automobilelor alocă 72,8 miliarde de euro pe an pentru cercetare și dezvoltare, 33 la sută din totalul UE.