Numărul tot mai mare al beneficiarilor de pensii de handicap ridică semne de întrebare privind corectitudinea acordării acestor drepturi, avertizează premierul Ilie Bolojan. Într-un interviu cu jurnaliștii G4Media, Cristian Pantazi și Dan Tăpălagă, șeful Guvernului a calificat fenomentul drept o „problemă sistemică”, cu implicații majore asupra echității sociale.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Este o problemă sistemică pentru că am ajuns să avem în România 966.000 de persoane care beneficiază de pensie de handicap”, a spus Ilie Bolojan.

Întrebat dacă cifra de aproape 1 milion de beneficiari este una mare sau justificată, premierul României a subliniat că vorbim despre un număr „foarte mare” și că, în mod evident, o parte dintre aceste pensii sunt acordate în mod discutabil. Acesta a atras atenția că fenomenul afectează inclusiv persoanele aflate în situații reale de handicap, iar soluția nu este doar înăsprirea criteriilor.

„E un număr foarte mare pe care îl avem și cu siguranță o parte din cei care beneficiază de aceste drepturi sunt persoane care le-au obținut într-o manieră discutabilă. Din păcate, fiind într-o pondere care se vede din statistica ce iese în evidență din numărul de localități sau în anumite zone. Ei afectează și drepturile celor care sunt într-o situație obiectivă și ceea ce ce trebuie să facem este nu doar să limităm pe cât posibil aceste posibilități de a-ți obține certificatele ușor, ci și să ne îndreptăm împotriva celor care generează aceste situații și, deci, să inversăm cumva centrul de acțiune, să ne îndreptăm împotriva celor care eliberează aceste certificate în mod neconform, pentru că altfel lucrurile vor continua. Și asta este o măsură pe care Ministerul Muncii o pune practică în această perioadă”, a adăugat Ilie Bolojan.

În România, persoanele adulte cu handicap grav primesc o indemnizație lunară de circa 529 de lei, plus un buget complementar de aproximativ 199 de lei. La aceasta se adaugă și o sumă de peste 2.000 de lei dacă persoana cu handicap are însoțitor. Pentru handicap accentuat, indemnizația este în jur de 350 de lei, cu buget complementar de circa 146 de lei, iar în cazul handicapului mediu, se acordă doar buget complementar, aproximativ 80 de lei lunar.

Analize Economedia

auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania

Totodată, persoanele cu dizabilități au acces la sistență medicală și medicamente gratuite pentru tratament ambulatoriu și spitalizare, dispozitive medicale și tratamente de reabilitare gratuite sau subvenționate, servicii gratuite de cazare și masă pentru pacient și însoțitor în unități sanitare, sanatorii, stațiuni balneare, dacă sunt recomandate medical, gratuități pentru transport (autobuz, tramvai, metrou, tren), decontare carburant (până la 1.500 de lei pe an pentru handicap grav și 750 de lei pentru accentuat), parcare gratuită, scutiri de impozite pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat (impozitul pe venit, pe clădire/teren, taxa auto, chirie la locuințe sociale), educație permanentă și formare profesională pe tot parcursul vieții, acces la burse și facilități specifice, asigurare medicală garantată.

Vezi și:

EXCLUSIV VIDEO Interviul integral cu premierul Ilie Bolojan: Companii din transporturi și energie listate la bursă în 2026 / Rezistență trans-sistemică la reforma companiilor de stat / Probabilitatea ca acest guvern să termine prost este foarte mare / Ce spune despre prezența vicepremierului condamnat Marian Neacșu în Guvern