Guvernul Marii Britanii face presiuni asupra companiei petroliere britanice BP pentru a renunţa la participaţia sa de 20% în Rosneft, după invazia Rusiei în Ucraina, a anunţat BBC, citată de EFE și Agerpres.
Ministrul Afacerilor, Kwasi Kwarteng, a avut vineri dimineaţa o discuţie de 20 de minute cu directorul general executiv al BP, Bernard Looney, căruia i-a transmis îngrijorarea sa în legătură cu conexiunile companiei cu sistemul rus.
“BP a plecat de la reuniune fără niciun dubiu legat de gradul de îngrijorare al ministrului faţă de interesele sale comerciale în Rusia”, a declarat o sursă pentru postul de televiziune.
Atât Looney, cât şi predecesorul său, Bob Dudley, fac parte din Consiliul de Administraţie al companiei ruse Rosneft, ca şi preşedintele companiei de stat, Igor Sechin, aliat al preşedintelui rus Vladimir Putin, mai scrie EFE.
În Marea Britanie, liderul Partidului Liberal Democrat, Ed Davey, a cerut joi Executivului conservatorului Boris Johnson să aplice sancţiuni Rosneft şi companiei ruse de gaze Gazprom, excluse din pachetul de măsuri impuse de Londra companiilor şi oligarhilor ruşi.
După invazia în Ucraina a Rusiei, al doilea producător de petrol din lume şi primul de gaze, preţul petrolului a depăşit 104 dolari/baril la Bursa din Londra, ca urmare a ameninţărilor vizând furnizarea, ceea ce a fost în beneficiul producătorilor şi companiilor petroliere.