Turcii se grăbesc să investească în criptomonede, pe fondul prăbușirii lirei

criptomoneda crypto bitcoin Foto: © Melpomenem - Dreamstime.com

Lira turcească a devenit atât de volatilă încât turcii au renunţat la moneda lor pentru active care au o reputaţie şi mai riscantă: criptomonedele, informează The Wall Street Journal, conform Agerpres.

În timp ce lira turcească s-a prăbuşit în raport cu dolarul în ultimul trimestru al anului trecut, volumul tranzacţiilor cu criptomonede a ajuns la o medie de 1,8 miliarde de dolari pe zi, mai mult decât în oricare din precedentele cinci trimestre, susţine firma de analiză Chainalysis.

Turcii sunt îndrăgostiţi în mod special de tether, a cărei valoare este legată de cea a dolarului. Potrivit furnizorului de date CryptoCompare, în toamna lui 2021 lira turcească a devenit cea mai tranzacţionată monedă emisă de un guvern în raport cu tether, depăşind dolarul şi euro.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

În Istanbul, cel mai mare oraş şi capitala comercială a Turciei, afişele publicitare pentru oficii de schimb valutar cu criptomonede au apărut pe tramvaie şi în cele două aeroporturi. Magazinele care vând bitcoin au apărut chiar şi în Marele Bazar, pe aleile unde traderii vând valută şi aur.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a aruncat sistemul financiar al Turciei în criză în toamna anului trecut prin apelurile sale repetate pentru reducerea dobânzilor în contextul unei inflaţii crescute. Lira turcească s-a stabilizat în ultimele săptămâni după ce Guvernul a anunţat măsuri pentru protejarea celor care îşi ţin economiile în lire dar cu toate acestea turcii sunt în continuare neîncrezători.

“Aceste politici fără sens cu privire la dobânzi, scăderea încrederii în statisticile oficiale cu privire la inflaţie şi deciziile politice au făcut din criptomonede o zonă sigură, chiar dacă criptomonedele sunt active financiare riscante şi volatile”, spune Kagan Şenay, un trader în vârstă de 27 de ani din Bursa, nord-vestul Turciei. Şenay spune că a început să facă tranzacţii cu bitcoin în 2017 pentru a câştiga un ban în plus însă în ultima vreme a făcut acest lucru şi pentru a-şi proteja veniturile în lire de inflaţie.

Popularitatea criptomonedelor a crescut atât în Turcia cât şi în alte state în curs de dezvoltare unde există un nivel ridicat de neîncredere în politicile economice ale guvernelor. Nigerienii utilizează bitcoin pentru plăţi după ce moneda lor naţională s-a devalorizat iar autorităţile au înăsprit controlul asupra accesului la valută. Anul trecut, El Salvador a devenit prima ţară care a recunoscut bitcoin ca mijloc legal de plată după două decenii în care economia acestei ţări a fost legată de dolarul american.

În cazul Turciei, o parte din această neîncredere se extinde dincolo de liră. Două treimi din depozitele bancare din Turcia sunt în valută, în principal în dolari şi euro. Băncile comerciale turceşti împrumută o parte din aceşti dolari Băncii Centrale şi Guvernului, care îi utilizează pentru a interveni pe pieţele valutare pentru a susţine lira. În situaţia în care va apărea o stare de panică şi lumea se va grăbi să îşi retragă dolarii, băncile turceşti vor fi nevoite să îşi recupereze dolarii împrumutaţi Băncii Centrale astfel că se pune întrebarea de unde anume îşi va procura Guvernul valuta. În cel mai pesimist scenariu, unii se tem că Guvernul ar putea forţa băncile să convertească în lire depozitele în dolari. Aceasta a determinat unele case de schimb să tranzacţioneze dolari pentru aşa-numitele stablecoin, acele criptomonede a căror valoare este legată de valute tradiţionale precum dolarul, cum este tether.