Un mare grup de lobby din Germania cere mai mult sprijin pentru ca industria să diversifice comerţul dincolo de China

fabrica bmw china Foto: BMW Group

Unul dintre principalele grupuri de lobby din Germania a cerut mai mult sprijin pentru ca industria să diversifice comerţul dincolo de China, în condiţiile în care Guvernul pregăteşte noi politici menite să reducă dependenţa economiei germane de Beijing, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

Măsurile planificate, cum ar fi teste de stres şi o analiză mai detaliată a investiţiilor în China, indicate într-un document consultat de Reuters, vor reprezenta o povară administrativă pentru afaceri, susţine Camera de comerţ şi industrie din Germania (DIHK).

“Tot ceea ce am auzit până acum legat de strategia Guvernului german privind China este extrem de defensiv. Există o lipsă a strategiei de încurajare pentru construirea unor relaţii economice sustenabile, în special în zona Asia-Pacific, pentru a evita dependenţele unilaterale”, a afirmat Volker Treier, şeful Departamentului de comerţ exterior la DIHK.

Invadarea Ucrainei de către Rusia, care le-a arătat oficialilor germani că economia este prea dependentă de energie rusă, a determinat o reexaminare a relaţiilor cu Beijingul, cu care firmele germane au relaţii apropiate, în special în domeniul producţiei.

Doar patru companii germane – Mercedes-Benz, BMW, Volkswagen şi BASF – erau responsabile pentru o treime din toate investiţiile europene în China în 2018-2021, conform unui studiu realizat de firma de cercetare Rhodium Group.

Conform documentului consultat de Reuters, industriile cheie, cum ar fi cea auto şi chimică, trebuie să evite riscurile la adresa companiilor şi a ţării investind prea mult în China.

Un purtător de cuvânt al Mercedes-Benz nu a dorit să comenteze informaţia şi a precizat că firma consideră că este “atribuţia sa de a lucra la o mai mare diversificare a lanţurilor de aprovizionare. Avem nevoie de o politică industrială activă şi rezilientă şi o strategie în Europa privind materiile prime, bateriile sau semiconductorii”.

Un purtător de cuvânt al BMW nu a dorit de asemenea să comenteze informaţia şi a apreciat că firma a investit semnificativ nu doar în China ci şi în Europa, America de Nord şi de Sud, şi “va continua să urmărească obiectivul de a deschide noi pieţe de vânzări în viitor”.

Reprezentanţii Volkswagen şi BASF au refuzat să facă comentarii.

Foto: BMW Group

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *