Volkswagen e în discuții pentru o fabrică de baterii în afara Europei. Aceasta ar putea fi în America de Nord

volkswagen logo Sursa foto: Pixabay

Grupul auto german Volkswagen încă discută unde va construi prima mare fabrică de celule de baterii în afara Europei, a anunţat vineri un purtător de cuvânt, în contextul speculaţiilor privind amplasarea unei astfel de uzine în Statele Unite, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

“Încă lucrăm din greu pentru a găsi cel mai potrivit loc pentru prima gigafactory din America de Nord, suntem în discuţii constructive, importante”, încă nu s-a luat nicio decizie, a explicat oficialul VW.

Consiliul de Supervizare al Volkswagen se întâlneşte vineri pentru a discuta despre o nouă fabrică de producţie în Statele Unite, precum şi o uzină de celule de baterii în America de Nord, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Acestea susţin că Volkswagen va extinde actuala unitate din Chattanooga, Tennessee, pentru a produce modelul ID. Buzz.

Obiectivul Volkswagen este de a ajungă la o cotă de piaţă de 10% în Statele Unite.

Planurile Volkswagen pe termen lung prevăd construcţia a şase fabrici de celule de baterii pentru vehicule electrice în Europa până la finele acestui deceniu. Una dintre uzine, care ar urma să fie inaugurată în 2027, va fi construită în Europa de Est. Împreună, cele şase fabrici de baterii din Europa ale Volkswagen vor putea produce celule de baterii cu o capacitate totală de 240 gigawaţi oră pe an în 2030.