Exporturile de armament ale Franței au scăzut cu peste 40% în 2020

Exporturile de armament franceze au scăzut cu aproape 41% în 2020, sub efectul crizei sanitare mondiale și în absența unor mari contracte, o scădere care nu reprezintă însă “o tendință de fond”, potrivit raportului anual prezentat marți Parlamentului, relatează publicația boursorama.com.

“În 2020, valoarea comenzilor s-a ridicat la 4,9 miliarde de euro”, față de 8,3 miliarde de euro anul precedent. Valoarea livrărilor de armament a scăzut cu peste jumătate în 2020 la 4,3 miliarde de euro, față de 9,9 miliarde de euro livrate în 2019.

Arabia Saudită (703,9 milioane euro), Statele Unite (433,6 milioane euro) și Maroc (425,9 milioane euro) figurează printre cei mai mari clienți ai Franței. Europa reprezintă pentru al doilea an consecutiv “principala destinație pentru exporturile Franței” cu o cotă de 25% (15% pentru țările UE și 10% pentru restul).

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

În acest an, Franța a semnat deja contracte importante de vânzări de avioane Rafale către Egipt (30 de exemplare, pentru aproape 4 miliarde de euro), Grecia (18 avioane, dintre care 12 second hand) și Croația (12 Rafale second hand).

Dacă exporturile de materiale militare sunt necesare Franței pentru finanțarea modelului său de armată și pentru menținerea autonomiei strategice, chestiunea controlului lor a devenit tot mai presantă, în special după intervenția Arabiei Saudite și a Emiratelor Arabe Unite, doi clienți ai Hexagonului, în conflictul din Yemen, unde unele ONG-uri acuză crime de război.

În Franța, decizia de a exporta sau nu armament este luată de primul ministru, pe baza unui aviz al unei Comisii interministeriale pentru studiul exporturilor de matariale de război (CIEEMG), potrivit unei proceduri confidențiale.

Anul trecut, Parisul a refuzat în total 47 de licențe de exporturi, în mare majoritate având ca destinație țări din Asia.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: