Ungaria nu dorește prea curând să oprească achizițiile de gaze rusești

gaze Sursa foto: Pixabay

Ungaria este mulţumită de cooperarea cu Rusia în ceea ce priveşte livrările de gaze naturale şi nu are planuri să înceteze să cumpere gaze ruseşti, în pofida presiunilor în acest sens, a declarat joi ministrul ungar al Afacerilor Externe, Peter Szijjarto, transmite Reuters, citat de Agerpres.

În timp ce ţările din Europa Occidentală au făcut eforturi serioase pentru a-şi reduce dependenţa de gazele ruseşti, după invadarea Ucrainei în 2022, Ungaria îşi acoperă necesarul de gaze naturale în principal din Rusia. Ungaria primeşte o cantitate de 4,5 miliarde de gaze naturale pe an din Rusia, conform unui acord pe 15 ani semnat în 2021.

Prezent la Forumul economic internaţional de la Sankt Petersburg, Szijjarto le-a spus jurnaliştilor că obţinerea gazelor de care Ungaria era nevoie este o „chestiune fizică” şi nu una politică sau ideologică.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Gazele naturale ruseşti ajung în Ungaria în principal prin conducta Turkstream, care permite Moscovei să ocolească Ucraina când vine vorba de transportul gazelor naturale ruseşti spre sudul Europei.

Ungaria este singura ţară membră a Uniunii Europene al cărei lider, premierul Viktor Orban, a menţinut legături prietenoase cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, după decizia Moscovei de a invada Ucraina, în luna februarie 2022. Ungaria este, de asemenea, ţară membră NATO.

Miercuri, grupul energetic controlat de statul ungar MVM a informat că va prelua o participaţie de 5% la zăcământul de gaze Shah Deniz din Azerbaidjan, unul dintre cele mai mari din lume. Preluarea unei participaţii la acest zăcământ de gaze “ne dă nouă (Ungaria) o protecţie faţă de fluctuaţiile mari ale preţurilor la energie. În condiţiile în care Azerbaidjanul este un nou jucător în aprovizionarea noastră energetică, această situaţie ne conferă o aprovizionare cu energie mult mai stabilă, o mult mai mare securitate a aprovizionării cu energie”, a precizat ministrul ungar al Afacerilor Externe, Peter Szijjarto.