Săptămâna aceasta a fost marcată de noi sfidări ale instituțiilor statului român, care își acordă sporuri în plus sau majorate deși bugetul țării este constrâns puternic din cauza deficitului ridicat. Asta se adaugă la faptul că bugetarii pot ajunge și la 35 de zile de concediu pe an, comparativ cu 21 de zile la privați. Rata inflației continuă să fie ridicată și România rămâne țara cu cea mai mare inflație din UE. O nouă modificare la ONRC va aduce drumuri în plus și costuri suplimentare destul de mari pentru antreprenori. Urmează un an cu stagnări și scăderi salariale și chiar concedieri pe anumite segmente din piața IT.
Economedia vă prezintă, pe scurt, cele mai importante subiecte din această săptămână.
Sporuri la AMEPIP și ANRE în plină „austeritate”
Angajații super-agenției AMEPIP, care deja beneficiază de un spor de 50% față de salariul normal, primesc și un spor de condiții vătămătoare, care le aduce și 10 zile în plus de concediu, conform informațiilor obținute în exclusivitate de Economedia. Acest spor a fost cerut de fostul președinte al instituției, Mihai Precup, spun sursele Economedia. Situația apare pe fondul discuțiilor din Guvern pe tema măsurilor de austeritate necesare pentru a diminua deficitul bugetar.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că nu cunoaște faptul că angajații AMEPIP au primit un spor de condiții vătămătoare încă din luna iulie 2024, dar spune că prima restructurare și reorganizare o va face la Secretariatul General al Guvernului.
În plus, în plină „austeritate” declarată de Guvern prin ordonanța „trenuleț”, care îngheață salariile bugetarilor, bugetul Autorității Naționale pentru Reglementare în Energie crește în 2025 și vine cu majorări de cheltuieli de personal și sporuri, dar apar și cheltuieli mari cu publicitatea. Detalii aici.
Zile libere „fără număr” pentru bugetari
Concediile de odihnă ale unor anumite categorii de bugetari sunt de aproape două ori mai mari decât durata minimă a concediului de odihnă, de 20 de zile, așa cum este prevăzută în Codul Muncii. Astfel, în anumite cazuri, se poate ajunge ca aceștia să beneficieze de câte 35 de zile lucrătoare plătite în fiecare an, în timp ce în mediul privat acordă, în cele mai multe cazuri, 21 de zile anual, după cum arată un articol publicat de platforma de recrutare e-jobs în toamna anului trecut. Asta pentru că există o portiță în lege pentru sporirea numărului zilelor de concediu de odihnă. La toate acestea, se mai adaugă și sărbătorile legale. Cu tot cu cele 17 zile libere legale, unii bugetari ajung la peste 50 zile libere pe an, adică aproape două luni nemuncite. Detalii, aici.
România, cea mai mare inflație din UE
România a încheiat anul 2024 cu o rată anuală a inflaţiei în luna decembrie 2024 de 5,14%, comparativ cu luna decembrie 2023. În noiembrie, aceasta fusese de 5,11%. Pentru anul 2024, rata medie a modificării prețurilor a fost de 5,6%. Pentru mărfuri alimentare, majorarea în interval de un an a fost de 5,09%, cea la mărfuri nealimentare a fost de 4,38%, iar la servicii de 7,10%.
Drept urmare, România este, pentru a zecea lună la rând, țara cu cea mai mare inflație din UE.
IT-ul românesc în 2025: stagnări și concedieri
Urmează un an cu stagnări și scăderi salariale pe anumite segmente din piața IT, una importantă în tabloul economiei românești, reduceri de posturi, dar și oportunități pentru cei cu competențe avansate, anticipează Bianca Muntean, manager al clusterului Transilvania IT. Anul 2025 ar putea aduce alte concedieri, dar mai ales mai puține angajări în sector, estimează Andrei Kelemen, CEO al clusterului Cluj IT, din una dintre marile piețe de software din țară. Acesta subliniază că un rol esențial în evoluția pieței îl va avea Inteligența Artificială.
Așteptări pentru 2025:
- Este posibil să vedem stagnări sau chiar scăderi salariale în anumite segmente și o reducere a numărului de locuri de muncă, mai ales la nivel de entry-level.
- Specialiștii, cei cu competențe avansate, vor fi importanți în continuare
- Inteligența artificială poate reprezenta o oportunitate pentru un segment al companiilor de IT
- 2025 va fi anul în care accentul trebuie să cadă pe dezvoltarea de produse proprii, pe tehnologiile emergente – inteligența artificială, securitatea cibernetică, blockchain-ul sau soluțiile cloud
- Consolidarea tendinței altor sectoare economice și a administrației publice de a investi în digitalizare poate fi oportunitate foarte bună pentru un segment al companiilor de IT.
Analiza integrală, aici.
Noi probleme la ONRC
De la 1 ianuarie 2025 a intrat în vigoare o nouă versiune a codurilor CAEN, ca urmare a modificărilor instituite prin ordin al președintelui INS. Astfel au fost modificate și, teoretic, simplificate unele obiecte de activitate ale firmelor din România care sunt înregistrate la Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC). Însă, potrivit unui antreprenor care se ocupă cu înregistrarea firmelor, efectul a fost invers, iar antreprenorii mai mult sunt încurcați. Modificarea va aduce drumuri în plus și costuri suplimentare destul de mari pentru antreprenori.
Cum se prefigurează 2025 pe piața muncii?
2025 este un an care a început cu prudență din partea angajatorilor. Specialiștii în Inteligența Artificială, dar și muncitorii calificați, din toate domeniile, vor fi la mare căutare pe piața muncii în acest an – domenii din IT&C, analiza de date, securitatea cibernetică și AI vor domina cererea, spun jucătorii din piața muncii consultați de Economedia. Pe de altă parte, există și minusuri: în domeniile care au rămas și fără ultimele facilități fiscale – IT-ul, construcțiile și industria alimentară – se văd deja și scăderi ale salariilor nete. Detalii, aici.
Un startup românesc răspunde cu AI la problemele credincioșilor
De la o aplicație legată de lectură, Laurențiu Bălașa, un antreprenor de 34 ani, a pornit Bible Chat, un start-up care, prin intermediul aplicației AI construită cu ajutorul unor cercetători în teologie, își propune să le ofere creștinilor, indiferent de Biblia pe care o urmează, răspunsuri la întrebările și problemele pe care le au. Acesta povestește pentru Economedia.ro cum a pornit afacerea și care sunt planurile pe mai departe.
Scopul declarat al lui Bălașa este să listeze compania pe bursă și să ajungă la 1 miliard de creștini. În prezent, Bible Chat este cea mai populară aplicație pentru creștini, spune el. „Concurăm cu companii care au strâns sute de milioane, care au sute de angajați și îi batem în fiecare zi”, spune acesta. Inițiativa antreprenorului nu a pornit cu Bible Chat, ci cu Basmo – o aplicație pentru a dezvolta un obicei al lecturii – și a strâns în total, până la finalul lui 2024, 14 milioane de dolari, inclusiv de la Early Game Ventures. Start-up-ul se extinde, în prezent, în SUA.
Publicația britanică Sifted, site specializat în startup-uri deținut de Financial Times, a făcut o listă a startup-urilor românești de urmărit, iar aplicația Bible Chat, ce creează rugăciuni personalizate, se regăsea printre ele.
Interviu integral, aici.
Databricks, cu doi români printre fondatori, prima finanțare majoră a anului
Compania americană de software Databricks, care îi are printre fondatori pe antreprenorii români Ion Stoica și Matei Zaharia, a obținut o finanțare de peste 5 miliarde de dolari de la creditori precum Blackstone Inc., Apollo Global Management Inc. și Blue Owl Capital Inc, conform Bloomberg.
Care este povestea Databricks? Cum a ajuns compania americană de IT, cu doi români printre fondatori, să valoreze 62 de miliarde de dolari? Detalii, aici.
Producție record de automobile. Sandero, în top – urmează model electric
Producția de automobile din România a atins un nou record anual, în anul 2024, depășind 560.000 unități. Dacia a produs 309.432 de unități, în timp ce Ford Otosan a produs 250.670 unități.
Marca românească Dacia, deținută de francezii de la Renault, a vândut 676.340 de vehicule în 2024, în creștere cu 2,7% față de anul precedent și a ajuns la o cotă record de piață în Europa.
Dacia Sandero a recâștigat titlul de cea mai vândută mașină din Europa de la Tesla Model Y, cu 309.392 de exemplare vândute pe continent în 2024. Asta înseamnă cu 14,5% mai mult decât în 2023. Reprezentanții companiei au confirmat sosirea unui Sandero 100% electric în 2027.
Iar jurnaliștii britanici explică de ce sunt mașinile Dacia atât de ieftine. Potrivit lor, un supergrup „design-to-cost” este cheia modului în care Dacia și-a păstrat mașinile la un preț net inferior celui al multora dintre concurenții săi.
Posibil blocaj pentru tranzacția E.ON – MVM
Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe (CEISD) în legătură cu tranzacția prin care compania ungară de stat MVM intenționează să cumpere divizia de furnizare gaze și energie electrică a E.ON Energie România. Ministerul Energiei transmite că a identificat multiple teme de analiză aprofundată privind impactul posibilei tranzacții asupra securității naționale a României. Unul dintre motive este relația companiei maghiare cu Rusia.
Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine (CEISD) a respins până în prezent 5 tranzacții din România, conform unor surse consultate de Economedia. Cea mai importantă tranzacție respinsă a fost vânzarea companiei de telecomunicații Telekom către investitori bulgaro-ruși.
O nouă scumpire majoră a țigărilor, de luni
Prețul țigărilor se majorează din nou, prima dată în acest an, de luni, 20 ianuarie, conform informațiilor obținute în exclusivitate de Economedia. British American Tobacco, cel mai mare jucător din piață, va adăuga un leu în plus la pachetul de țigări. Ultimii doi ani au adus o avalanșă de scumpiri pentru fumători, aceasta fiind a șaptea scumpire a țigărilor de la începutul lui 2023. Precedenta scumpire a fost în luna septembrie a anului trecut.
Bugetul pentru 2025 va fi adoptat de guvern până la finalul lunii ianuarie / Deficit de 7%, investiții de 132 miliarde lei, suplimentare la pensiile mici și medii
Până la sfârșitul lunii legea bugetului va fi trecută prin guvern și înaintată Parlamentului, a anunțat premierul Marcel Ciolacu azi. Anul acesta nu crește TVA-ul și nu se renunță la cota unică, a mai dat asigurări premierul, însă el a spus că va veni cu alte măsuri prin reforma fiscală. Detalii, aici.
Banca Mondială înrăutățește estimările pentru economia României
Economia românească va înregistra în acest an un avans de numai 2,1%, conform celui mai recent raport privind “Perspectivele Economice Globale”, care poate fi consultat AICI. Procentul avansat pentru România în 2025 este sub media regiunii și sub estimările autorităților de la București. Banca Mondială notează că măsurile de consolidare fiscală anunțate recent au contribuit la revizuiri notabile în sens descendent ale perspectivelor României. În iunie 2024, BM estima pentru acest an o creștere de 3,8%.