Programul “Rabla pentru sobe” ar putea începe în luna aprilie, iar beneficiarii, locuitori din zona montană, vor primi maximum 10.000 de lei pentru o sobă nouă, a anunțat ministrul Mediului.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Mircea Fecht a spus că a semnat marţi ghidul pentru programul “Rabla pentru sobe”, şi a dispus Administraţiei Fondului pentru Mediu ca, până la jumătatea lunii aprilie, cel târziu, să pregătească infrastructura necesară demarării acestui program.

“Semnez chiar acum Ghidul şi îl trimit la Monitorul Oficial pentru programul “Rabla pentru sobe”, o altă promisiune pe care astăzi o onorăm. Am dispus celor de la AFM ca, cel târziu la jumătatea lunii aprilie, să pregătească toată infrastructura necesară pentru demararea programului “Rabla pentru sobe”. “Rabla pentru sobe” înseamnă, în primul rând, mai puţine lemne puse pe foc în timpul iernii, înseamnă aşadar o economie şi o presiune mai mică pe pădurile României, dar înseamnă, în acelaşi timp, şi un mediu mai curat. Discutăm despre sobe cu înaltă eficienţă energetică şi discutăm despre o reducere la aproape o treime a cantităţii de lemn de foc necesară în timpul iernii. Dacă până acum aveam nevoie de trei căruţe de lemn de foc, de la iarna următoare, dacă vom beneficia de acest program, vom avea nevoie de o singură căruţă”, a transmis ministrul Mediului printr-un mesaj video postat pe pagina sa de Facebook.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

Potrivit acestuia, vor fi finanţate în total aproximativ 50.000 de astfel de sobe. Proiectul este unul pilot, iar în prima fază vor fi finanţate localităţile din zona montană, aşa cum sunt ele definite de Legea muntelui.

“Sunt 27 de judeţe în total. Aşadar, dacă eşti dintr-o astfel de localitate din zona montană a judeţului Argeş, sau Bacău, sau Maramureş, sau Vâlcea, sau Sibiu, sau Neamţ, şi mai sunt multe astfel de judeţe, să fii atent pentru că cel mai probabil vei fi eligibil pentru acest program”, a precizat Fechet.

El a subliniat că finanţarea va fi de maximum 10.000 de lei, dar nu mai mult de 70% din costurile instalării unei sobe noi, cu o eficienţă de peste 80%. Fiecare primărie menţionată în Legea muntelui va beneficia de o finanţare de până la 560.000 lei.

“Sunt aproape 1.000 de astfel de primării, din cele 3.000 pe care le avem în România, însă este unul dintre acele programe care, pe de o parte, ne ajută să economisim bani, să avem costuri mai mici cu încălzirea, ne ajută să avem un confort mai bun în casă, pentru că ştiu că foarte mulţi români se încălzesc cu greutate iarna. Poate nici nu fac focul în toată casa şi se înghesuie într-o cameră sau în două pentru a depăşi mai uşor iarna care e mai lungă la munte decât în zona de câmpie şi înţelegem pe deplin acest lucru. Şi, în al treilea rând, avem grijă de mediu, pentru că aceste sobe de ultimă generaţie, foarte eficiente, au şi emisii foarte scăzute, atât în ceea ce priveşte particulele, cât şi în ceea ce priveşte alţi poluanţi pe care îi respirăm în fiecare zi şi la ţară şi la oraş”, a explicat Mircea Fechet.

Ministrul Mediului a mai menţionat că documentele necesare accesării acestui program vor fi accesibile de îndată ce Ghidul va fi publicat în Monitorul Oficial.