Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a scris pe Facebook că la nivelul ministerului a început analiza proiecțiilor bugetare pentru anul viitor și fundamentarea documentelor care însoțesc proiectul de buget pentru 2022: Strategia fiscal-bugetară și proiectul legii plafoanelor bugetare.
Acesta precizează că „avem de recuperat multe întârzieri și lucruri nerealizate la timp, dar lucrăm temeinic, așezat și găsim soluții. Colegii de cabinet știu că ușa biroului meu este oricând deschisă. Discutăm despre necesarul de finanțare pentru proiectele și politicile fiecărui minister, despre prioritățile din programul de guvernare. Avem ambiția să chibzuim cât mai bine banii publici!”
De asemenea, ministrul scrie că e nevoie de mai mare responsabilitate în alocarea bugetară, astfel încât să se asigure pentru tot parcursul anului viitor banii pentru plata pensiilor, salariilor, drepturilor sociale, precum și pentru finanțarea proiectelor de investiții așteptate de români, susținerea serviciilor publice, îndeosebi pentru măsurile de combatere a pandemiei.
„Rectificarea bugetară trebuie să fie o excepție și nu soluție pentru stingerea unor crize!”, arată acesta.
În paralel, ministerul a demarat o analiză a creșterii veniturilor bugetare, bazată pe combaterea evaziunii fiscale și pe o mai bună conformare la plată a obligațiilor fiscale.
„Așa cum am subliniat și la preluarea mandatului, nu vom crește și nu vom introduce noi taxe pentru a aduce bani la buget. Sunt adeptul responsabilității fiscal-bugetare – vom ține sub control deficitul bugetar”, scrie Câciu.
Acesta intenționează să continue politica fiscală de stimulare a economiei, să încurajeze investițiile, să pună accent pe creșterea productivității și pe susținerea unui program național “Cumpără românește!”.
„Voi iniția consultări cu reprezentanții mediului de afaceri si camerelor de comerț din România, dialog absolut necesar mai ales în perspectiva finanțărilor de care România va beneficia prin Planul Național de Redresare și Reziliență”, conchide ministrul de Finanțe.