AmRest și-a vândut afacerile cu restaurante KFC din Rusia pentru 100 de milioane de euro

KFC Sursă foto: Unsplash

Operatorul de restaurante AmRest a anunţat vânzarea afacerii sale cu restaurante KFC din Rusia companiei ruseşti Almira, obţinând cel puţin 100 milioane de euro în urma tranzacţiei, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

Decizia AmRest vine după ce sute de companii occidentale s-au retras, au vândut sau şi-au închis operaţiunile din Rusia, după invadarea Ucrainei, în februarie.

AmRest, cu sediul în Madrid, a precizat că în urma vânzării nu va înregistra deprecieri de active suplimentare faţă de cele raportate în iunie.

Înainte de război, piaţa rusă era una din cele mai importante pentru AmRest.

Sursă foto: Unsplash

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *