Analiză: Continuă tendința de scumpire a împrumuturilor persoanelor fizice/ De ce se scumpesc creditele?

ocean credit Sursa foto: Ocean Credit

În ultimele două luni, mai multe bănci au operat majorări ale marjelor fixe, în condițiile în care lichiditatea din sistemul bancar s-a îmbunătățit progresiv, arată o analiză a platformei Conso.ro. O dată cu scăderea cererii de credite pe fondul dificultăților economice, unele bănci au majorat dobânzile pentru a-și conserva câștigul obținut acum de la mai puțini debitori.

În raportul lunar al BNR pentru decembrie 2022, cel mai recent disponibil în acest moment, se observă că tendința de scumpire a împrumuturilor persoanelor fizice continuă, deși evoluțiile ROBOR la 3 și 6 luni ne-ar fi îndreptățit să sperăm la o mișcare în sens invers. Astfel, dobânda medie la creditele noi cu scadență până la un an crescuse de la 17,9% în noiembrie la 18,1%, dobânda medie la creditele cu scadență între 1 și 5 ani urcase de la 12,2% de la 12,7%, iar dobânda medie la creditele cu scadență peste 5 ani era de 7,1% față de 7% în noiembrie, menționează analiza.

De altfel, mai multe bănci au operat deja aceste ajustări, mai vizibile în cazul creditelor cu marja fixă și de valoare mai mică (cel mai recent exemplu, ING Bank a majorat cu jumătate de punct procentual dobânzile la ING Personal).

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Evoluția este relativ surprinzătoare, pentru că trendul indicilor ROBOR este contrar, notează analiza Conso.

Astfel, la începutul lunii noiembrie ROBOR la 3 luni era 8,19% iar ROBOR la 6 luni 8,31% iar în acest moment ROBOR la 3 luni este 7,04% iar ROBOR la 6 luni 7,36%.

“Îmbunătățirea lichidității în sistemul bancar a fost cauza care a generat această mișcare în piața interbancară, fapt vizibil și din tranzacțiile efectuate la BNR în secțiunea facilității de creditare. Dacă în octombrie 2022 media zilnică a tranzacțiilor este de 3,8 miliarde lei, în noiembrie această scăzuse la 791 milioane lei, iar în decembrie se ajunsese la zero. Adică băncile deja nu mai doreau să ia credite de la BNR la dobânda Lombard medie de 7,7% (în decembrie), ci se înghesuiau deja să plaseze banii în facilitatea de depozit, unde dobânda medie fusese în decembrie 5,7% (10,9 miliarde lei fusese media zilnică a tranzacțiilor în decembrie pe faciltiatea de depozit, în creștere de la 6,1 miliarde în noiembrie)”, menționează Cristian Dogaru, în analiza sa.

Pe de altă parte, dacă în ultima lună a anului s-a înregistrat o majorare a costurilor creditelor noi pentru gospodăriile populației, la împrumuturile societăților nefinanciare am avut fenomenul invers, împrumuturile către aceste companii fiind mai ieftine decât în luna noiembrie. Astfel, dobânzile la creditele cu scadență mai mică de un an s-au redus de la 9,3% la 9%, dobânda medie pentru imprumturile între 1 și 5 ani scăzuse de la 11,2 la 10,7% iar pentru împrumuturile cu scadență peste 5 ani de la 10,8% la 10,7%.

De ce populația este defavorizată față de companii? “Prețul banilor poate fi proporțional cu raportul dintre cerere și oferta, iar la o reducere a cererii, marjele de profit ale comercianților urcă și ele, cel puțin inițial, pentru a se conserva rentabilitatea afacerii. Un fenomen similar l-am observat și cu prețurile de consum, care au avut creșteri pe anumite segmente ce cu greu pot fi puse doar pe seama scumpirii utilităților. Cu alte cuvinte, o dată cu scăderea cererii de credite pe fondul dificultăților economice, unele bănci au majorat dobânzile pentru a-și conserva câștigul obținut acum de la mai puțini debitori. Este posibil ca un rol în această evoluție să îl fi avut și estimările mai pesimiste legate de creșterea gradului de neperformantă pentru anumite tiputiri de împrumuturi de retail în 2023 (de altfel, cele afectate cel mai mult de creșterile recente de dobânda). Iar în zona corporate, unde cererea e mai puțîn fluctuantă, politică de creditare nu s-a schimbat la fel de mult că în cazul creditelor populației”, conchide analiza.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: