ANPC a dat amenzi de 50.000 lei după controlul „fulger” la Târgul de la Academia Militară din București

piata volanta Academia Militara Sursa foto: Economedia

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a dat amenzi de totale de 50.000 lei în urma unui control „fulger” derulat la Târgul de la Academia Militară din București, una dintre cele mai cunoscute piețe volante din Capitală, control despre care Economedia a scris în exclusivitate AICI.

Economedia a scris atunci că vânzătorilor li s-a cerut, printre altele, să facă dovada că sunt producătorii produselor pe care le comercializează la tarabă, cei mai mulți neputând face dovada acestui lucru. Ferma Maria, a Mariei, cu toneta de vânzare uriașă, o figură emblematică a zonei, a fost nevoită să tragă obloanele. Grătarul cu mici, pulpe de pui, ceafă de porc și pastramă nu mai mergea nici el. Piața volantă Academia Militară este deținută de Adninistrația Piețelor Sector 5 și este deschisă doar sâmbăta și duminica.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

ANPC transmite că Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea (CRPCR) București-Ilfov a desfășurat, pe 19 noiembrie 2023, o acțiune de control la 9 operatori economici care își desfășoară activitatea în Piața Volantă Eroilor (platoul din fața Academiei Militare, din Capitală), pentru a verifica modul în care sunt respectate prevederile legale în domeniu, în cadrul activităților de comercializare a produselor alimentare.

În urma neregulilor constatate, echipele de comisari, a căror acțiune de control a întâmpinat rezistență din partea unor operatori economici care derulau activități comerciale, în locație, au aplicat următoarele sancțiuni:

  • amenzi contravenționale în valoare de 50.000 lei;
  • 4 avertismente;
  • oprirea definitivă de la comercializare a 85 kg produse alimentare neconforme, în valoare de aproximativ 6.000 lei;
  • oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor pentru 4 operatori economici (3 unități si un agregat frigorific).

„Această piață este deschisă doar în weekend, iar prezența noastră s-a impus într-o zi liberă. Nu este prima oară și nu va fi nici ultima! Abaterile constatate sunt multiple și, din păcate, unele au caracter înșelător! Adevărații producători români de produse tradiționale, autentice, stau cu bunurile în cămară, nevândute, pentru că niște copii nefericite le iau șansa! După amenințări și scandaluri, sper ca întreaga situație să se fi lămurit! P.S.: platoul Academiei Militare este distrus de mașinile de aprovizionare, dar de ce ar conta, dacă unii fac bani”, a declarat Horia Constantinescu, președintele ANPC.

Operatorii economici opriți temporar de la funcționare sunt:

– SC Agrostil Prod 2023 SRL

– SC Family Market SRL  – alimentație publică (grătar)

– SC La Maria Badan SRL

– SC MCA Family Market SRL

Dintre cele mai importante deficiențe constatate de comisarii CRPC București-Ilfov, menționăm:

  • amplasarea sursei de apă și a rezervorului cu apă în exteriorul perimetrului pieței, în apropierea unui canal de scurgere
  • absența unei surse de apă caldă și rece, pentru igienizarea instrumentelor (tocătoare, cuțite), necesare pentru porționarea și felierea produselor alimentare comercializate, în zona vitrinelor frigorifice mobile ale producătorilor / operatorilor economici
  • utilizarea unor vitrine frigorifice neigienizate și deteriorate, cu acumulări de grăsime solidificată și resturi de materii organice, cu geamuri de protecție crăpate
  • folosirea unor corturi cu prelate murdare pentru protecția vitrinelor frigorifice de comercializare, împotriva intemperiilor
  • lipsa coșurilor de colectare a resturilor alimentare
  • depozitarea produselor alimentare direct pe suprafața pietonală (trotuar)
  • comercializare unor produse de origine animala fără aviz sanitar-veterinar
  • lipsa etichetelor cu elementele de identificare ale produselor, precum și a mențiunilor legate de ingrediente, valoarea lor nutrițională și a alergenilor, în unitățile de fast food
  • desfășurarea activității fără a deține autorizație sanitar-veterinară
  • nerespectarea regimului de temperatură pentru depozitarea produselor alimentare, în conformitate cu recomandările producătorului
  • existența, la sursa de apă a unității de alimentație publică, a unei chiuvete detriorate, cu aspect de uzură avansată
  • folosirea unei friteuze neigienizate cu strat gros de grăsime
  • utilizarea uleiului de prăjire neschimbat, cu aspect neconform și lipsa graficului de schimbare a uleiului
  • folosirea unui grătar neigienizat, încărcat cu strat gros de grăsime
  • folosirea unor materii prime fără elemente de identificare
  • comercializarea unor produse pescărești ambalate, decongelate, cu lichid de decongelare
  • nerespectarea regimului de temperatură pentru păstrarea preparate culinare calde ,
  • comercializarea unor produse din carne și lactate cu informații false privind originea comercială, pe eticheta de vânzare
  • folosirea unei cantități de apă potabilă pentru desfășurarea activității fără a avea determinări de laborator privind conformitatea
  • comercializarea unor preparate culinare finite ambulate sau diverse produse alimentare, fără documente de proveniență/achiziție
  • comercializarea ouălor fără aviz de comercializare
  • comercializare a diferite sortimente de miere și produse preparate din miere fără a avea menționat pe etichetă zona în a fost produsă.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: