Curtea de Apel București a stabilit pentru miercuri, 1 noiembrie, termen la contestația Strabag pentru contractul câștigat de Precon pe lotul Chiribiș – Biharia al Autostrăzii Transilvania, potrivit portalului CAB. Compania de Drumuri a desemnat pe 8 iunie 2023 Asocierea Precon – Citadina câștigătoare a licitației pentru finalizarea lucrărilor pe lotul de 29 de km., dar Erbașu și Strabag au depus contestații la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor.
În august, CNSC a respins contestațiile pe fond, iar Strabag a mers mai departe la CAB, deși, pe 10 august, ministrul Sorin Grindeanu făcea un apel nuanțat către constructori să nu continue contestațiile, după cum Economedia a scris aici.
Potrivit presei din Bihor, constructorul Precon ar fi controlat în realitate de Beniamin Rus, patronul Selina.
Pe de altă parte, pe 15 septembrie Precon și Nurol au depus contestații la CNSC pentru lotul Suplacu de Barcău – Chiribiș (26 km) dar decizia nu a venit nici după o lună și jumătate.
„Asocierea de constructori și proiectanți români PRECON TRANSILVANIA SRL– CITADINA 98 SA a fost desemnată câștigătoare pentru realizarea secțiunii de autostradă Chiribiș-Biharia (Autostrada Transilvania). Contractul în valoare de 785,21 milioane de lei (fără TVA), finanțat prin Fonduri Europene Nerambursabile va putea fi semnat după perioada legală de 10 zile, dacă nu vor fi depuse contestații. De la momentul semnării contractului, Asocierea va avea la dispoziție 24 luni ( din care 6 luni pentru perioada de proiectare și 18 luni perioada de executie a lucrărilor) pentru finalizarea celor 28,55 de km ai acestei secțiuni de autostradă”, a transmis pe 8 iunie 2023, Cristian Pistol, directorul general CNAIR.
Licitația de 877 milioane lei pentru lotul Chiribiș – Biharia cu o lungime de 28 km a fost lansată în august 2022, după ce în mai CNAIR reziliase contractul cu Selina. Ofertele au fost depuse de constructori din România, Austria, Ungaria și Turcia. Durata contractului este de 24 de luni din care 6 luni proiectare și 18 execuție:
– CONSTRUCȚII ERBAȘU SA
– Asocierea DUNA GROUP INTERNAȚIONAL KFT – SC ING SERVICE SRL – SC DUNA CONSTRUCȚII RO SRL (Ungaria)
– MAKYOL INSAAT SANAYI TURIZM VE TICARET AS
– Asocierea PRECON TRANSILVANIA SRL – CITADINA 98 SA
– Asocierea SC STRABAG SRL – ANTREPRIZA DE REPARAȚII ȘI LUCRĂRI ARL CLUJ SA.
Pe traseul Autostrăzii Transilvania, de la Cluj-Napoca la vama Borș II, CNAIR nu are contracte semnate pe trei loturi cu o lungime de 96 kilometri. Toate cele trei loturi sunt contestate la CNSC sau Curtea de Apel : 41 kilometri între Poarta Sălajului – Nușfalău, contestație Ictas la CNSC, 26 de kilometri pe Lotul Suplacu de Barcău – Chiribiș (lotul cu viaductul de 1,7 km de la Suplacu de Barcău câștigat de Erbașu) contestat la CNSC de Nurol și Precon respectiv lotul Chiribiș – Biharia (28 km) câștigat de Precon.