BCE are doi candidaţi pe lista scurtă pentru conducerea Consiliului de supervizare

BCE semn euro Frankfurt Sursa foto: Dreamstime

Banca Centrală Europeană are doi candidaţi pe lista scurtă pentru conducerea Consiliului de supervizare bancară: Claudia Buch (Germania) şi Margarita Delgado (Spania), au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Câştigătorul îi va succeda lui Andrea Enria în funcţia de preşedinte al Consiliului de supervizare bancară din cadrul BCE de la 1 ianuarie şi va superviza puţin peste o sută dintre cele mai mari bănci din zona euro, într-un moment dificil în urma majorării dobânzilor şi a concurenţei companiilor fintech.

Buch, vicepreşedintele Bundesbank (Banca Centrală a Germaniei), este favorită în cazul în care Germania nu decide să prioritizeze alte funcţii importante la nivelul Uniunii Europene, susţin sursele.

Analize Economedia

Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar

Buch a avut o activitate limitată pe segmentul de supraveghere bancară, dar recent a fost aleasă în Consiliul de supervizare al BCE, care include membri din cele 20 state membre ale zonei euro plus Bulgaria.

Într-un discurs rostit miercuri, Buch a declarat că este necesar “un amplu dialog social” în privinţa rolului băncilor în societate.

Delgado, adjunctul guvernatorului Băncii Centrale a Spaniei, este un supervizor de top, având o vastă experienţă în domeniu, dar Madridul are deja funcţia de vicepreşedinte al BCE, ceea ce reprezintă o problemă, deoarece UE vrea ca tot mai multe state membre să deţină poziţii importante.

Câştigătorul va fi ales în toamnă de Consiliul guvernatorilor BCE, după consultări cu Consiliul de supervizare al BCE. Candidatul câştigător va trebui să obţină aprobarea Parlamentului European şi să fie confirmat de Consiliul UE până în decembrie, pentru a-şi începe activitatea de la 1 ianuarie 2024.