Transhumanţa i-a adus în ultimii ani pe oierii sibieni în judeţul Timiş, unde au dezvoltat afaceri, ferme şi abatoare, până la restaurante şi pensiuni cu mâncăruri preparate din carne de miel sau ovine, arată un reportaj Agerpres. Recensământul din anul 2020 a plasat judeţul Timiş pe primul loc din ţară în privinţa capetelor de ovine cu 600.000 de mioare, surclasând zona Sibiului, cunoscută ca leagăn al oieritului, care a scăzut la 548.000 de capete.
Anul acesta, pentru că Paştile sunt sărbătorite deodată şi de ortodocşi şi de catolici, cererea de miei este mare, inclusiv din diaspora, spune Mihaela Popescu Gagea, descendentă din mai multe generaţii de oieri din Jina Sibiului, citată de Agerpres.
În comuna timişeană Clopodia a dezvoltat o fermă de oi, iar în satul Liebling are şi un abator de procesare a cărnii de ovine. În această perioadă, sacrifică în jur de 50.000 de miei, în funcţie de comenzi.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
“Eu conduc o afacere de familie începută de tatăl meu imediat după Revoluţie, dar procesul de dezvoltare a fost etapizat. Ferma a fost primul pas, locul unde ne-am concentrat pe creşterea naturală şi sănătoasă a oilor. Ulterior, a apărut nevoia de a controla întreg lanţul de producţie, aşa că am investit în abatorul de ovine, cu tehnologie modernă pentru sacrificare şi procesare. Ne-am dorit să asigurăm calitate de la sursă până în farfurie”, a declarat, pentru Agerpres, Mihaela Popescu Gagea.
Pentru cei implicaţi în afacerile pastorale, astăzi, la fel de importantă este fiecare verigă, de la creşterea oilor, la procesarea cărnii, piaţa de desfacere, comenzi pentru lanţuri de magazine, export, ţările arabe apreciind foarte mult calitatea cărnii de miel din România.
“Fiecare etapă are provocările şi rentabilitatea ei. Creşterea ovinelor presupune o implicare permanentă, dar oferă o calitate autentică a cărnii. Procesarea însă aduce valoare adăugată produsului. Noi lucrăm integrat, ceea ce ne permite să optimizăm întregul flux. Vindem atât direct către clienţi prin comenzi, cât şi către restaurante şi parteneri din retail. Avem colaborări pentru export, în special către pieţe din Europa şi ţările arabe, unde carnea de miel românească este apreciată pentru gustul ei natural. În perioada Paştilor, vindem şi procesăm în jur de 50.000 de miei, în funcţie de comenzi. În fiecare an adaptăm capacitatea în funcţie de cerere. Avem şi o serie de iezi pentru clienţii care preferă carnea mai fragedă şi mai slabă. Anul acesta interesul este ridicat, mai ales că sărbătorile pascale coincid. Atât clienţii ortodocşi, cât şi cei catolici caută miel pentru masa de sărbătoare, iar comenzi vin inclusiv din diaspora. Se simte un interes crescut pentru produse locale, proaspete, de încredere”, a detaliat Mihaela Popescu Gagea.
Abatorul de la Liebling are o capacitate de procesare de 30.000 de tone pe zi, în condiţii controlate şi conforme cu toate normele europene. Produsele finite includ carne proaspătă de miel – carcasă întreagă, porţionată, cotlet, pulpă – toate ambalate corespunzător.