Clubul Sportiv „Olimpia” Bucureşti organizează o grevă japoneză. „Protest faţă de abuzuri, discriminări şi încălcarea drepturilor salariaţilor”

echipament sportiv sport Foto: Dreamstime.com

Sindicatul Naţional Sport şi Tineret afiliat la Federaţia PUBLISIND şi Blocul Naţional Sindical – BNS anunţă că a declanşat o acţiune de protest la Clubul Sportiv „Olimpia” Bucureşti, scrie News.ro. Astfel, începând de joi, salariaţii care deservesc hotelul şi cantina clubului sunt în grevă japoneză protestând faţă de abuzuri, discriminări şi încălcarea drepturilor salariaţilor de către conducerea unităţii.

„Noi, cei care muncim în hotelul şi cantina clubului în fiecare zi, mai mult de 12 ore pe zi, de luni până luni, cu sarcini multiple din cauza deficitului de personal, fără weekenduri şi sărbători legale, fără materialele şi echipamentele necesare, solicităm să ne fie respectate drepturile legale şi munca pe care o facem cu respect şi dăruire. Mentionăm că programul căminului este de 24h/zi, iar recepţia este operaţională doar prin bunăvoinţa celor 3 recepţionere care suplinesc şi programul celei de a 4-a colege plecate în concediul de creştere a copilului. La cantina programul meselor începe la ora 07.00 şi se încheie cu cina la orele 20.00. Însă pentru ca micul dejun să fie gata la ora 07.00, personalul trebuie să ajungă cu oră mai devreme, iar după cină urmează curaţenia şi sunt multe zile în care cantina se închide după orele 22.00, adăugăm aici şi zilele aglomerate, inclusiv în weekenduri, când se desfăşoară cele mai multe competiţii sportive şi avem peste 150 sportivi cazaţi, pe care îi servim la fiecare masa a zilei”, precizează salariaţii.

„În plus, cu doar 3 cameriste se face curăţenie în 80 de camere, 41 de băi, 40 de holuri, recepţia şi 2 scări a câte 4 etaje. O singură colegă se ocupă de spălătorie şi tot ea calcă lenjeria a peste 190 de paturi, iar acum, pentru că este în concediu medical, tot cele 3 cameriste au preluat şi aceste activităţi”, adaugă persoanele care au ales să facă grevă japoneză.

În comunicatul SNST, se menţionează că, având în vedere faptul că directorul unităţii refuză dialogul, se transmit pe această cale revendicările către conducerea Clubului Sportiv “Olimpia” Bucureşti şi memoriul adresat Elisabetei Lipă, preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport:

„1. Recunoaşterea zilelor muncite suplimentar conform condicii de prezenţă şi acordarea de timp liber corespunzător în conformitate cu Codul muncii,

2. Pontaj real

3. Completarea organigramei instituţiei cu numărul de salariaţi necesar,

4. Acordarea drepturilor legale pentru munca suplimentară şi zilele muncite în zilele de sâmbătă şi duminică şi de sărbătorile legale,

5. Acordarea sporului pentru condiţiile de muncă,

6. Asigurarea materialelor de curăţenie şi a echipamentului de protecţie necesar,

7. Răspunsuri la plângerile noastre făcute împotriva hărţuirilor la locul de muncă,

8. Drepturi egale la muncă într-un mediu de lucru demn, fără abuzuri şi misoginism”.

SNST trage un semnal de alarmă cu privire la faptul că în cazul în care nu va fi demarat dialogul dintre reprezentanţii clubului şi sindicat şi nu vor fi găsite soluţii imediate pentru rezolvarea revendicărilor, acţiunile de protest ale membrilor de sindicat vor escalada, putând ajunge până la oprirea voluntară a lucrului.

Foto: Dreamstime.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *