FMI a iniţiat procesul de selectare a viitorului director general

FMI Fondul Monetar International foto captura video imf.org Foto: Fondul Monetar International foto / imf.org

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a început procesul de selectare a viitorului său director general şi intenţionează să aleagă un candidat până la finalul lunii aprilie, a informat Comitetul executiv al creditorului global, transmit DPA şi Reuters, conform Agerpres.

Kristalina Georgieva, o economistă din Bulgaria, al cărei mandat de director general al FMI a început în 2019 şi se va încheia pe 30 septembrie, are nevoie de sprijinul marilor state europene şi al SUA dacă vrea să obţină un nou mandat.

Conform unei tradiţii nescrise, care datează de la înfiinţarea Băncii Mondiale (BM) şi a Fondului Monetar Internaţional, în fruntea BM este numit un american, iar europenii desemnează persoana de la şefia FMI. Însă, în cele din urmă, persoanele care ocupă ambele poziţii sunt decise de consiliile directoare ale celor două instituţii.

Analize Economedia

economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

“Comitetul executiv subliniază importanţa de a avea un candidat de succes, ţinând cont de statutul global necesar pentru a conduce FMI, aflat în centrul sistemului financiar mondial”, a informat într-un comunicat instituţia.

Georgieva, în vârstă de 70 de ani, este al 12-lea director general al FMI de la înfiinţarea instituţiei, în 1944. Ea a declarat că ar fi onorată să obţină un al doilea mandat de cinci ani în fruntea Fondului Monetar Internaţional, fiind a doua femeie la conducerea creditorului global, după predecesoarea ei Christine Lagarde.

Într-un comunicat, Comitetul executiv al FMI a precizat că vrea să ajungă “prin consens” la o decizie privind viitorul director general.

Marţi, miniştrii de Finanţe din UE au anunţat că o sprijină în unanimitate pe Kristalina Georgieva pentru al doilea mandat în fruntea Fondului Monetar Internaţional.

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.